Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soldul creditului acordat firmelor şi populaţiei A CRESCUT în iunie

Publicat in Romania TV, marți 23 iulie 2013 ·

Soldul creditului acordat firmelor şi populaţiei a crescut în iunie 2013 cu 1,1%, faţă de luna mai, ajungând la peste 224,159 miliarde lei, se arată într-un comunicat al Băncii Naţionale a României.

"Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna iunie 2013 cu 1,1 la sută (1,1 la sută în termeni reali) faţă de luna mai 2013, până la nivelul de 224,159 miliarde lei. Creditul în lei s-a majorat cu 0,3 la sută (0,3 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 1,6 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 0,2 la sută). La 30 iunie 2013, creditul neguvernamental a înregistrat o reducere de 1,3 la sută (-6,3 la sută în termeni reali) faţă de 30 iunie 2012, pe seama majorării cu 2,2 la sută a componentei în lei (-3,0 la sută în termeni reali) şi a diminuării cu 3,3 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 3,5 la sută)", se arată în document, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, creditul guvernamental a crescut în luna iunie 2013 cu 4,5%, depăşind 74,645 miliarde lei. La 30 iunie 2013, creditul guvernamental a înregistrat o diminuare de 7,4 la sută (-12,1 la sută în termeni reali) faţă de 30 iunie 2012.

Citeşte şi: Fondurile pentru "Prima Casă" se epuizează

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii iunie 2013 un sold de peste 227,782 miliarde lei. Faţă de luna mai 2013 aceasta s-a majorat cu 0,8 la sută (0,7 la sută în termeni reali), iar în raport cu iunie 2012 masa monetară s-a majorat cu 5,0 la sută (-0,3 la sută în termeni reali).

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit bateristul trupei Direcția 5, Marius Keseri. „Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet”

HotNews acum 4 ore
Trupa Direcția 5 a anunțat miercuri moartea bateristului Marius Keseri. „Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet! RIP Marius Keseri”, a transmis trupa într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook. Formația nu a oferit, deocamdat

Ilie Bolojan salută deciziile CCR: Guvernul are liber să reformeze companiile de stat și Sănătatea

Gandul acum 28 minute
Premierul Ilie Bolojan a postat miercuri pe Facebook că deciziile de astăzi ale Curții Constituționale permit Guvernului să pună în aplicare încă două reforme importante: cea a companiilor de stat și reforma sistemului de sănătate, pentru care Guver

Ilie Bolojan, despre deciziile luate miercuri de CCR. „Avem nevoie de un stat corect”

Adevarul acum 32 minute
Primul ministru Ilie Bolojan spune că deciziile Curţii Constituţionale luate miercuri permit Guvernului să pună în aplicare încă două reforme importante: cea a companiilor de stat şi reforma sistemului de sănătate.

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în Bulgaria. Restricții de circulație din cauza codului roșu de ploi abundente

HotNews acum 39 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria că sunt preconizate restricționări ale circulației rutiere ca urmare a codurilor de atenționare meteorologică pen

Ediție specială a emisiunii Ai aflat! Cu Ionuț Cristache

Cancan acum 34 minute
Gândul şi Descoperă. ro prezintă serialul Ion Iliescu – Istoria neştiută, un proiect in parteneriat cu istoricului Lavinia Betea. Urmăriți joi 9 octombrie, de la ora 15.00, episodul al treilea: DEZVĂLUIRI- Când a început prietenia cu familia Ceauşes

Bogdan Ivan: România astăzi are depozitele de gaze naturale pregătite pentru iarnă, suntem mult peste media Uniunii Europene, avem 95,5% din depozite umplute cu gaze naturale pentru iarna care urmează, media europeană este de 82,8%

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că România astăzi are depozitele de gaze naturale pregătite pentru iarnă şi suntem mult peste media Uniunii Europene, având 95,5% din depozite umplute cu g

Premierul Ilie Bolojan, întrevedere cu Christophe Hansen, comisarul european pentru agricultură și alimentație

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan s-a întâlnit astăzi, la Palatul Victoria, cu Christophe Hansen, comisarul european pentru agricultură și alimentație. Vizita oficialului european are loc în contextul negocierilor privind noua Politică Agricolă Comună și

Un nou manager interimar a fost desemnat la spitalul de copii „Sfânta Maria” din Iași

Mediafax acum 3 ore
Anunțul a fost dat miercuri de președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe. „Am desemnat-o pe doamna doctor Veronica Leonte în funcția de manager interimar al Spitalului pentru Copii Sfânta Maria. Doamna Leonte este licențiată în medicină ș

Parlamentul European interzice folosirea termenilor „steak” sau „burger” pentru produsele fără carne. Ecologiștii acuză „lobby-ul cărnii”

Adevarul acum 23 minute
Parlamentul European a adoptat miercuri, 8 octombrie, un text care interzice utilizarea unor termeni precum „steak”, „cârnați” sau „hamburger” pentru produsele care nu conțin carne. Inițiativa, susținută de eurodeputații de dreapta, a fost aprobată

O femeie a murit în urma unor complicaţii apărute după ce a născut la o clinică privată. Polițiștii anchetează cazul

Adevarul acum o ora
O femeie în vârstă de 29 de ani, din Giurgiu, a murit miercuri în urma unor complicații apărute după ce a născut la o clinică privată din municipiul Constanța. Potrivit polițiștilor, după naștere starea ei s-a agravat, iar pacienta a fost transferat

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/14°
joi

9°/17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/19°
Iasi
acum

13°
mie.

12°/13°
joi

10°/12°
vin.

10°/16°
sâm.

10°/15°
Constanta
acum

14°
mie.

14°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

8°/13°
joi

7°/15°
vin.

8°/15°
sâm.

9°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

7°/17°
joi

6°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/21°