Dacă pentru elaborarea cronicii unei vieţi ar trebui să avem în vedere combinatoria multiplă de procese psihice, spirituale şi sufleteşti, care compun fiinţa noastră interioară, precum şi şirul evenimentelor trăite, reprezentând viaţa propriu-zisă, atunci, pentru ca acea cronică să fie completă, ar trebui ca ea să cuprindă şi o istorie a ratării tuturor potenţialelor vieţi pe care nu le vom fi trăit deoarece din toate drumurile posibile cu care ne întâmpină existenţa vom fi ales, tot căutând, unul singur. Dar o asemenea descriere a unei istorii personale în timp real nu este posibilă, deoarece viaţa individuală nu poate fi separată nici de condiţiile de ansamblu ale realităţii lumii, ceea ce, inevitabil, ar deschide, în plus, o perspectivă nemărginită şi imposibil de controlat, nici de multitudinea de relaţii şi conexiuni cu ceilalţi semeni, adică a altor istorii cu care se intersectează şi/sau se întrepătrunde o istorie personală. Aşa s-a născut literatura/ficţiunea, ca o nevoie de a face totuşi posibilă istoria unei/unor vieţi. Cu ajutorul unor tehnici specifice, literatura/ficţiunea selectează, operează transformări, elimină şi îndepărtează neesenţialul, transpunând în cuvinte ceea ce este imposibil de exprimat în limbajul comun. Să descrie cât mai precis orice istorie individuală ca pe una semnificativă şi consistentă celei reale şi, întregind astfel realitatea, să elimine infinitele spaţii albe, să scoată la lumină altele, făcându-le, implicit, perceptibile simţului comun. Fizica lui Newton, presupunând existenţa unui fundal static în care spaţiul şi timpul reprezintă mărimi absolute, este, din această cauză, dependentă de fundal. Relativitatea generală a impus, ducând la o adevărată revoluţie în fizică, perspectiva independenţei de fundal. Dar, cu toate schimbările majore produse în mentalul european de către noile descoperiri din fizică de la începutul secolul