Florin Georgescu, de 38 de ani, nevăzătorul ciclist din Bucureşti care a poposit ieri în urbea noastră, în cadrul Caravanei CASPER – campanie de conştientizare şi sensibilizare a populaţiei privind persoanele cu dizabilităţi, este doctor în tehnologii de acces, a ajuns cu bicicleta tandem până în Anglia, pilotat de prietenul său Alexandru Răcănel, conduce autoturismul şi intenţionează să doboare recordul mondial de viteză, cântă la saxofon şi cochetează cu chitara! Intenţionează să străbată cu caiacul Dunărea, munţii pe schiuri şi să facă şi alpinism. Şi-a pierdut total vederea la vârsta de 14 ani din pricina unui glaucom congenital, însă asta nu l-a împiedicat o clipă să-şi desăvârşească educaţia, să-şi facă prieteni, să muncească şi să reuşească lucruri care pentru cei mai mulţi oameni care văd par de domeniul imposibilului. Personalitatea sa magnetică, firescul şi modestia lui indiferent de performanţele remarcabile îl fac pe Florin un om absolut special care şi-a pus toate capacităţile în slujba unui singur ţel: de a demonstra că dizabilitatea nu e altceva decât un zid impus de mintea noastră. Citiţi, în continuare, câteva dintre lucrurile pe care Florin a dorit să le împărtăşească cu noi toţi.

Rep. Cum aţi reuşit să vă adaptaţi situaţiei de nevăzător? Aţi avut tendinţa de a vă izola?

F.G.: Nici vorbă, diagnosticul era din naştere însă resturi de vedere am tot avut până la 14 ani. Aşa că ştiu cum devine treaba cu uitatul prin tot felul de locuri şi cu poşetele luate în cap. Cât despre gradul de izolare sau socializare, dintotdeauna am fost un om relativ sociabil şi nu am întâmpinat foarte mari dificultăţi atunci când nu am mai văzut, la nivelul acesta al relaţionărilor interumane. Am urmat de mic şcoala specială, diagnosticul era sigur şi se ştia unde o să ducă.

@