Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grădiniţe estivale pentru 700 de copii defavorizaţi din Bucureşti şi 30 de judeţe

Publicat in Romania TV, miercuri 24 iulie 2013 ·

Peste 700 de copii care trăiesc în medii defavorizate din Bucureşti şi din 30 de judeţe vor frecventa, timp de două luni, grădiniţele estivale, proiectul urmărind creşterea interesului lor, dar şi al părinţilor pentru educaţie.

Programul "Educaţie preşcolară pentru copii din medii defavorizate" se va desfăşura în perioada iulie - septembrie în Bucureşti şi în judeţele Alba, Argeş, Bacău, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hargita, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea, potrivit Mediafax.

În cadrul programului, 740 de copii defavorizaţi, care au între trei şi şase ani, vor urma cursurile celor 37 de grupe de grădiniţe estivale din acest an.

Programul educaţional este implementat de Organizaţia "Salvaţi Copiii", în cadrul unui proiect european, şi urmăreşte îmbunătăţirea nivelului de pregătire pentru şcoală, facilitarea accesului la educaţie preşcolară şi diminuarea absenteismului şi a abandonului şcolar.

Înainte de începerea programului, 74 de cadre didactice şi mediatori şcolari au fost pregătiţi pentru a facilita implementarea activităţilor educaţionale cu copiii.

În anul 2012, toţi copiii care au frecventat grădiniţa estivală au fost înscrişi într-o formă de învăţământ, iar 91 la sută dintre ei au finalizat anul şcolar, 82 la sută având o frecvenţă bună şi rezultate peste medie.

Copiii au reuşit să se adapteze mai uşor la mediul educaţional, obţinând rezultate şcolare bune, iar gradul de încredere al părinţilor în mediul educaţional a crescut considerabil.

Programul are un buget total de 389.500 de lei, 218.700 de lei fiind suma alocată prin proiectul european, iar 170.800 de lei contribuţia Ik

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 44 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 4 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 56 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°