Una dintre cele mai dureroase probleme din sudul litoralului românesc este aproape rezolvată: încălzirea locuinţelor la preţuri rezonabile. După ce au îngheţat de frig în case, după ce au plătit sume imense pentru gigacalorie, cele mai mari din ţară, locuitorii din Mangalia, dar şi cei din localităţile învecinate pot răsufla uşuraţi: în această toamnă vor avea gaze naturale. SC Megaconstruct SA, în calitate de concesionar al serviciului public de distribuţie a gazelor naturale în municipiul Mangalia şi localităţile aferente, împreună cu Primăria Mangalia, în calitate de beneficiar al acestui serviciu, au anunţat că sistemul de distribuţie de gaze naturale va fi pus în funcţiune vineri, 26 iulie. Practic, se vor realiza branşamente şi instalaţii, la o centrală termică, la o şcoală şi la o locuinţă privată.
Preţul scade aproape la jumătate
Pentru Primăria Mangalia, investiţia înseamnă reduceri semnificative de costuri. Cel mai important este că preţul de producţia scade aproape la jumătate. Dan Georgescu, directorul Gold Therm, societatea de termoficare care aparţine consiliului local, a precizat că de la 600 de lei pe gigacalorie, cât costă acum, se va ajunge la un preţ de producţie de 390 de lei pe gigacalorie. Pentru a veni în sprijinul populaţiei, dar şi al administraţiei locale, o parte dintre investiţiile necesare branşamentelor şi racordului pentru unele obiective sociale, cum ar fi şcoala menţionată mai sus, vor fi realizate, în baza unui contract de sponsorizare, de către societatea Megaconstruct. Cătălin Ivan, directorul general al firmei, spune că investiţia totală realizată de companie aici se ridică la aproape 10 milioane de euro. ”Am executat până acum o reţea de 50 de kilometri”, a declarat acesta.
Invitaţi de marcă
La evenimentul care va avea loc vineri au fost invitate o serie de personalităţi. Printre ele se numără ministrul Energ