Ion Buzu, 3 ml de Konfidor, Bucureşti,
Casa de pariuri literare, 2013, 58 pag.
Buzu. Ion Buzu. Poet. Debutant. Basarabean. Proprietar (22 de ari de pământ). Acest detaliu din prezentarea autorului pare amuzant, dar are legătură cu titlul plachetei: plantaţia de cartofi, stropită cu o soluţie împotriva gândacilor de Colorado, numită Konfidor.
Spre deosebire însă de Anatol Grosu, un new entry literar de anul trecut, tot din Republica Moldova, care reînvia universul copilăriei (în epistola din filipeni), Ion Buzu vrea să evadeze din toate lumile sale, exterioare şi interioare, şi chiar din Lume. El nu mitizează cu subtilitate, ci se „bovarizează” cu luciditate. Nimic nu este confortabil sau plăcut în existenţa pe care o „narativizează” în poezie: zeii ţi-o pot „trage în găoază”, el s-a născut „cu ţeava pistolului lipită de ceafă” (Copilul obedient), munceşte ca un întemniţat, fiindcă „lotul de pământ” pe care „scormoneşte după cartofi” e „înconjurat cu sârmă ghimpată” (Ostatic), condiţia lui umană este, prin telescopare, una kafkiană, de gândac, („Auzi, Andruşa, nu ţi-a trecut prin cap/ că acolo sus cineva încearcă să ne extermine la fel cum noi facem cu aceşti/ gândaci,/ să ne stropească şi el cu un fel de otravă,/ nu chiar Konfidor,/ dar ceva cu efect îndelungat,/ să ni se facă rău de tot, dar să nu murim îndată,/ şi la rândul lui să-i fie crăpată maşina sa de stropit,/ să-i curgă şi lui otrava pe spate” – 3 ml de Konfidor). De aceea, vrea să scape de „vechiul sine pârlit”, prin „degradare“ (Vine un tractor, un T 82.5), şi „din realitatea asta” (Cicatrici din altă realitate). Aspiraţie rimbauldiană, s-ar zice, dar Ion Buzu nu prea devine vizionar, ci doar creator de scenarii evazioniste, îndeosebi automutilante (să-l muşte câinii, să-l lovească o boală care „să-i devieze funcţiile normale ale organismului”) şi suicidare, uneori de inspiraţi