„Adevărul“ vă propune o trecere în revistă a principalelor procese industriale din sectorul nuclear, de la uraniul extras din exploatările miniere, fabricarea combustibilului nuclear şi producţia de apă grea, până la reactoarele nuclearoelectrice de la Cernavodă.
Gândiţi-vă că aprindeţi un bec. Sau un calculator. Pare un lucru simplu, nu-i aşa? Din fiecare 5 kWh de electricitate consumată în România, unul este produs din surse nucleare. Pare un fapt banal, o statistică seacă şi atât. Puţină lume ştie, însă, de munca a mii de oameni de-a lungul a zeci de ani pentru a se ajunge aici.
De la minerii care extrag uraniu până la prepararea minereului, fabricarea de combustibil nuclear, de apă grea, generaţii de cercetători, dezvoltarea unei industrii întregi de echipamente şi până la producţia finală a curentului electric din surse atomice este un drum lung şi anevoios.
Extracţie şi prelucrare
Totul începe cu munca de jos. Din mină. Extragerea de uraniu are un început tulbure, în anii ’50. O societate mixtă, pe numele ei SovRom Cuarţit, a început operaţiunile la Băiţa, în judeţul Bihor. Sub un nume inofensiv, s-au exportat cantităţi imense de minereu de uraniu în fosta URSS. Acum, singurul loc din ţară de unde se mai extrage uraniu este Crucea, în judeţul Suceava, unitate a Companiei Naţionale a Uraniului (CNU). Iar autorităţile analizează deschiderea unei alte mine într-o zonă învecinată, în perimetrul Tulgheş (Harghita) – Grinţies (Neamţ).
Spre deosebire de majoritatea centralelor nucleare din lume, centrala de la Cernavodă funcţionează cu uraniu natural, neîmbogăţit. Uraniul natural are o oarecare concentraţie de izotopi radioactivi, este periculos doar prin ingerare sau respiraţie. De asta elementele din combustibilul nuclear utilizat în România pot fi atinse fără teamă atunci când sunt duse la centrală. În schim
