Peste 1.500 de lingouri din argint cântărind în total aproape 56 de tone, care zăceau pe fundul mării după scufundarea vaporului britanic care le transporta, în 1941, au fost recuperate în această lună de compania specializată Odyssey, informează AFP.
Cele 1.574 de lingouri au fost descoperite la bordul SS Gairsoppa, o fostă navă britanică scufundată la adâncimea de 4.700 metri pe fundul Oceanului Atlantic, la sud-vest de Irlanda, a anunţat într-un comunicat compania Odyssey cu sediul în Tampa (Florida), specializată în recuperarea de obiecte şi artefacte de pe epave.
Compania Odyssey nu a anunţat suma totală la care se ridică valoarea de piaţă a acestor lingouri, dar, potrivit actualului curs al argintului, încărcătura recuperată ar putea valora 40 milioane de dolari.
Vasul britanic de tip cargo s-a scufundat în februarie 1941, după ce a fost lovit de o torpilă lansată de un submarin german, în timp ce naviga între Calcutta şi Londra.
Lingourile au fost depuse într-un loc sigur din Marea Britanie.
Odyssey a recuperat deja de pe aceeaşi epavă 1.218 lingouri cântărind 43 de tone în 2012. Astfel, un număr de 2.792 de lingouri, asigurate de guvernul britanic, au fost scoase din apă, reprezentând 99% din încărcătură.
Potrivit contractului încheiat între compania Odyssey şi Ministerul Transporturilor din Marea Britanie, compania americană va păstra 80% din valoarea încărcăturii recuperate.
Potrivit dosarelor companiei de asigurări Lloyd's, şi alte lingouri, neasigurate, ar putea fi găsite la bordul SS Gairsoppa, însă niciunul nu a fost reperat pentru moment.
Recuperarea lingourilor a putut fi făcută graţie unor utilaje conduse de la distanţă, echipate special pentru a executa lucrări la adâncimi mari.
O nouă expediţie a demarat deja pentru a recupera încărcătura de pe vaporul britanic SS Mantola