Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A dat în MINTEA COPIILOR! Un celebru actor român face SHOW la Disneyland

Publicat in Ziarul Ring, miercuri 24 iulie 2013 ·

Vara nu doarme, ci munceşte. Este povestea de ani de zile a unuia dintre cei mai celebrii comici ai ecranului şi nu numai. Când toată lumea se distrează pe litoralul românesc, actorul de comedie lucrează aproape zilnic.

Romică Ţociu nu-şi mai aduce aminte de când n-a mai avut un concediu în adevăratul sens al cuvântului. Partenerul de scenă a vorbit în EXCLUSIVITATE pentru ziarulring.ro cât de "grea" este viaţa de artist. Partenerul de scenă al lui Cornel Palade este navetistul de servicu, dar nu se plânge. Câştigă bani pe Litoral, în timp ce alţii îi cheltuiesc. Romică Ţociu susţine patru spectacole în timpul săptămânii la mare, iar în weekend revine în Capitală pentru show-ul plin de bani de la Antena 1. Acest program încărcat, care va ţine până în septembrie, nu-i permite să-şi ia o vacanţă adevărată.

Ţociu explică AVENTURA de la mare. "Nu pot să le REJECTEZ pe toate"

Totuşi, printre picături, se urcă în avion cu familia şi îşi face de cap. Prima "fereastră" o are abia în luna august, când plănuieşte să se distreze în câteva zile cât alţii într-un an. Nu va petrece singur, ci alături de soţie şi fiica sa, Daria."Eu îmi iau vacanţă printre picături. Pe 7 august, plec la Napoli o săptămână. După aceea, câteva zile în Capri. Apoi mă duc cu Daria la Disneyland în Paris şi cam atât. În rest, muncă", a spus Ţociu.

DRAMA CUMPLITĂ a lui Jean Paler:"Nu mă mai sună NIMENI să mă întrebe de SĂNĂTATE. Au sărit precum CÂINII să mă filmeze LEGUMĂ"

Romică şi-ar fi dorit ca show-ul de la Antena 1 să se mute cu bani cu tot la mare, însă preţurile operaţionale sunt foarte mari. Aşa că weekendurile sunt, de fapt, "rezervate muncii"."Patru zile am spectacole la mare, iar în weekend revin în Bucureşti pentru SuperBingo Metropolis. Nu se va muta show-ul la mare din cauza costurilor ridicate şi a pr

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 3 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 2 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum 48 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum o ora
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum o ora
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 3 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 3 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Ce spune Ciprian Ciucu, primarului Sectorului 6, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Am emoţii, sper să am partidul cu mine. Partidul are nevoie de o conducere care să se adapteze vremurilor

Ziarul Financiar acum 23 minute
Întrebat dacă eventuala vicepreşedinţie a PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaşte că are emoţii şi că speră să aibă partidul alături. „Evident că un astfel de vot din partea partidului este important

Dominic Fritz, atac la PSD: Din păcate, încă este un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român. Dacă mi-ar fi spus cineva că o să stau la masă cu Sorin Grindeanu să negociez un guvern, aş fi zis că e nebun

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele USR Dominic Fritz susţine că PSD, formaţiune alături de care USR guvernează, este în continuare ”un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român”. Dominic Frit

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°