Primăria Turburea a devenit proprietarul fostului sediu Petrom din localitate, reuşind să achiziţioneze clădirea la preţul de 4,2 miliarde de lei vechi. Actele au fost încheiate zilele trecute, autorităţile locale reuşind să plătească o parte din bani. Săptămâna viitoare, primarul Ion Bârcă intenţionează să aibă o întâlnire cu mitropolitul Olteniei, în vederea încheierii unui parteneriat pentru amenajarea căminului de bătrâni.
Fostul sediu Petrom din Turburea a intrat în posesia primăriei. În urmă cu câteva zile, edilul local a fost la Bucureşti pentru a încheia actele cu reprezentanţii societăţii. Preţul la care a ajuns clădirea se ridică la 4,2 miliarde de lei vechi, autorităţile locale reuşind să plătească jumătate din bani. Odată intrate în posesia actelor de proprietate, autorităţile locale vor începe demersurile în vederea amenajării căminului de bătrâni.
Săptămâna viitoare, primarul Ion Bârcă intenţionează să meargă la Mitropolia Oltenia pentru a discuta în legătură cu încheierea unui parteneriat prin care să poată fi asigurată funcţionarea centrului. „Am fost la Bucureşti şi am încheiat actele prin care fostul sediu Petrom din Turburea trece efectiv în proprietatea primăriei. La ora actuală suntem proprietarii clădirii. Ba mai mult, am plătit deja jumătate din bani. Săptămâna viitoare voi încerca să am o întrevedere cu mitropolitul Olteniei în vederea încheierii unui parteneriat prin care să ne sprijine pentru a putea să amenajăm centrul de bătrâni. Trebuie să găsim soluţii pentru reabilitarea clădirii. Aici există grupuri sanitare comune, însă în condiţiile în care vom face un cămin de bătrâni va trebui să avem grup sanitar la fiecare cameră”, a declarat Ion Bârcă.
Pentru dotarea şi clădirii primarul se bazează pe sprijinul unor olandezi, care în trecut au mai dotat unităţile şcolare din localitate. Căminul de bătrâni ar urma să găzdui