„Asta mi-e cel mai greu să suport: să creadă oamenii că i-am amăgit“, spunea, la începutul primăverii, Eugen Nicolăescu. Au trecut peste şapte luni de când liberalul conduce din nou Ministerul Sănătăţii, dar nu se poate spune că e un ministru cu caş la gură. Precedentul său mandat (2005-2008) a fost cel mai lung din ultimii 20 de ani din istoria acestui minister.

Nicolăescu ştie cum merg lucrurile: e un politician versat, cu experienţă, intrat într-un guvern care are parte de un sprijin parlamentar solid. Pentru refacerea sistemului medical este nevoie de un ministru al sănătăţii puternic. Toate ingredientele păreau să fie la locul lor. Cu excepţia unuia.

Eugen Nicolăescu şi-a început mandatul cu un aplomb extraordinar. Promitea să fie acel ministru care va reuşi să-i zgâlţăie pe marii moguli ai medicinei româneşti, acei poli de putere care nu doresc schimbarea sistemului pentru că, din starea lui actuală, ei câştigă grămezi de bani pe spinarea pacienţilor. Promitea multe şi, fără să fie silit de nimeni, a dat şi termene pentru îndeplinirea acestor promisiuni.

Dorea să se desprindă de imaginea politicianului care, în vara încinsă a lui 2012, lansa declaraţii extrem de agresive la adresa adversarilor politici, a instituţiilor europene, a ambasadei SUA. Dorea să fie acel ministrul ferm, care oferă cetăţenilor termene clare şi se ţine de cuvânt.

Dar, deocamdată, în aceste şapte luni, s-a dovedit că cel mai longeviv ministru al sănătăţii din istoria postdecembristă a României ne-a dus cu vorba. Tabloul de mai jos, compus exclusiv din cuvintele lui Eugen Nicolăescu, este înspăimântător. Întotdeauna m-au înfricoşat oamenii care fac promisiuni cu uşurinţa cu care beau apă rece.

Ministrul sănătăţii despre definirea pachetului de servicii medicale de bază

9 ianuarie: „Până în 30 aprilie, pentru prima dată, vom avea un pachet de