Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât va cheltui OMV pentru acoperirea pierderilor legate de Nabucco Vest

Publicat in Romania Libera, miercuri 24 iulie 2013 ·

OMV a înregistrat în trimestrul al doilea un provizion special de 55 milioane euro, rezultat din deprecierea activelor legate de proiectul Nabucco Vest, după ce consorţiul care dezvoltă exploatarea Şah Deniz din Azerbaijan a selectat alt gazoduct ca rută de export către Europa, informează Mediafax.

"Nu au fost înregistrate costuri speciale nete în rezultatul operaţional. Provizioanele speciale nete pe partea financiară au totalizat 55 milioane euro, rezultând din deprecierea activelor în legătură cu proiectul Nabucco Vest", se arată într-un raport preliminar prezentat miercuri de OMV pentru trimestrul al doilea al acestui an.

Consorţiul Şah Deniz II, care dezvoltă zăcământul uriaş de gaze naturale Şah Deniz, din Marea Caspică, a confirmat selectarea proiectului Conductei Trans-Adriatice (TAP), cu destinaţia în Italia, ca rută de export către Europa. Proiectul Nabucco Vest, la care este parte şi România, a pierdut astfel, în primă etapă, cursa pentru gaze azere.

Citeşte şi Ministrul britanic al Energiei va discuta la Bucureşti despre decizia privind Nabucco

Nabucco Vest vizează livrarea de gaze extrase din Marea Caspică la un terminal din Austria, cu tranzit prin Bulgaria, România şi Ungaria.

Acţionarii consorţiului Nabucco sunt OMV (Austria), Transgaz Mediaş (România), BEH (Bulgaria), MOL (Ungaria), BOTAS (Turcia) şi GDF Suez (Franţa).

Gazele azere vor fi aduse în sud-estul Europei prin gazoductul TANAP, dezvoltat de Azerbaijan şi Turcia, care face legătura între Şah Deniz şi graniţa europeană a Turciei.

Producţia de petrol şi gaze a OMV a scăzut uşor în trimestrul al doilea, la 297.000 barili echivalent petrol pe zi, faţă de 302.000 barili echivalent petrol pe zi în primele trei luni ale anului, respectiv 305.000 în perioada aprilie-iunie a anului trecut, se mai arată în raportul preliminar publicat miercuri de grupul austriac

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale, validată de Biroul Electoral Central

HotNews acum 26 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a validat vineri, 14 martie, candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din luna mai. Victor Ponta, deputat PSD de Dâmbovița, a mers miercuri la sediul BEC pentru a-și depune oficial candidatura ca indepen

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 41 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 41 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 5 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°