Aşa cum Nietzsche a făcut un personaj din Zarathustra, o mare parte dintre gânditorii secolului XX au făcut un personaj din Nietzsche însuşi. Putem vorbi astăzi, fără nicio exagerare, despre un Nietzsche-francez, un Nietzsche-german, unul american, altul rus, italian ş.a.m.d. Aceasta îmi aduce aminte despre un interesant roman scris de Miguel de Unamuno – „Negura”, în care transpare ideea că personajele au şansa de a supravieţui incomparabil mai mult decât autorul lor, pot supravieţui chiar veşnic. Revenind însă la „multinaţionalismul” personajului Nietzsche, îmi explic acest fenomen prin faptul că acest gânditor a rupt efectiv întreaga cultură occidentală; nu în două, ci într-o multitudine de bucăţi.

Cartea de faţă ne înfăţişează o bucată din moştenirile culturale pe care gândirea lui Nietzsche le-a lăsat Occidentului. Daniel Solonca decupează acea parte care are în vedere modalităţile prin care gândirea nietzscheeană a influenţat anumite pasaje ale gândirii franceze de secol XX; spun anumite pasaje pentru că autorul alege, spre exemplificare, câţiva gânditori reprezentativi bântuiţi de Nietzsche: Foucault, Deleuze, Bataille.

Daniel Solonca este şi el bântuit de Nietzsche. Aceasta se vede în modul în care autorul prezintă temele importante ale gândirii nietzscheene: „voinţa de putere”, „eterna reîntoarcere”, „supraomul”, „morala de stăpân”, „morala de sclav”, „nihilismul” etc. Deşi se străduieşte să fie fidel multor interpretări date fenomenelor culturale de către Nietzsche însuşi, Daniel Solonca se desparte de gânditorul german atunci când vine vorba despre tipul de discurs în care sunt prezentate aceste interpretări. Dacă Nietzsche îşi prezintă aproape toate ideile

într-un limbaj aforistic, unul în care stilistica limbii germane tinde să prevaleze, autorul nostru utilizează un discurs riguros, precis, consistent şi la propriu şi la figur