IAŞI. Regulamentul de transport public de călători urmează să se actualizeze în vederea adaptării lui la directivele Uniunii Europene.
Executivul Primăriei Iaşi a dat asigurări că nu sunt modificări de substanţă şi a asigurat pensionarii, elevii şi studenţii că nu au de suferit în urma acestei adaptări a regulamentului. Totodată se are în vedere şi modernizarea întregului serviciu de transport public.
„ În materialul publicat de noi se găseşte şi caietul de sarcini şi indicatorii de perfoamanţă ai viitorului operator, inclusiv studiul de oportunitate de unde se pot extrage şi indicatorii economici care arată de ce situaţia la RATP este cum este şi de ce a fost necesară înfiinţarea unui alt operator. Noutăţile sunt mai mult legate de adaptarea legislaţiei. Nu vizează lucruri extraordinare în ceea ce priveşte fondul activităţii. Practic este vorba despre modul de acordare a subvenţiilor şi de beneficiari. Nu are nimic de-a face cu înfiinţarea societăţii comerciale pe care am votat-o în Consiliul Local într-o etapă anterioară, pentru că sunt pe două legislaţii care merg în paralel, dar nu se amestecă”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.
Regulamentul va sta timp de 30 de zile în dezbatere publică, după care va intra în analiza Consiliului Local care urmează să se pronunţe când îşi va intra în funcţiune noul operator.
IAŞI. Regulamentul de transport public de călători urmează să se actualizeze în vederea adaptării lui la directivele Uniunii Europene.
Executivul Primăriei Iaşi a dat asigurări că nu sunt modificări de substanţă şi a asigurat pensionarii, elevii şi studenţii că nu au de suferit în urma acestei adaptări a regulamentului. Totodată se are în vedere şi modernizarea întregului serviciu de transport public.
„ În materialul publicat de noi se găseşte şi caietul de sarcini şi indicatorii de perfoamanţă ai viitorului operator, i