Primăria Motru a ridicat un Monument al Minerului dedicat ortacilor care au pierit în accidente de muncă. Ideea construirii acestuia i-a aparţinut edilului Dorin Hanu, fost salariat la o mină de subteran din zona Motru. În jur de 15.000 de euro a costat monumentul care va fi montat de Ziua Minerului.
Autorităţile locale din Motru vor amplasa în centrul municipiului un monument dedicat tuturor minerilor care şi-au pierdut viaţa în accidente de muncă. Edilul de la Motru, Dorin Hanu, a declarat la Radio Omega că monumentul este realizat din bronz şi cântăreşte aproape opt tone, preţul său fiind de 15.000 de euro. Banii au fost alocaţi din bugetul local al primăriei Motru, iniţiatorul proiectului fiind chiar Dorin Hanu, fost angajat la o mină din subteran. „Pe 17 august, când vom sărbători Ziua Minerului, vom putea sfinţi monumentul odată cu acest eveniment important. În principiu, ideea de a ridica un monument închinat minerilor decedaţi a fost a mea, dar au contribuit şi colegii mei. Eu consider că e o datorie morală a mea pentru cei care şi-au pierdut viaţa mai ales că eu provin dintr-o activitate de subteran”, a spus Hanu.
Comemoraţi de Ziua Minerului
Primarul a mai precizat că pe monumentul închinat minerilor vor fi amplasate şi plăcuţe comemorative cu numele celor 102 ortaci morţi în accidente de muncă de-a lungul timpului în mineritul motrean. Monumentul Minerului va fi amplasat lângă Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Motru şi va fi dezvelit cu ocazia Zilei Minerului, de Sfânta Varvara, ocrotitoarea minerilor. „Pe cele trei laturi ale monumentului vor fi montate plăcuţe pe care vor fi nominalizaţi toţi cei care au decedat în activitatea de minerit în zona Motru. Este vorba de 102 mineri. Eu am deja listele, le-am scos de la unităţile miniere pentru a le trece pe plăcuţele comemorative”, a mai menţionat primarul de la Motru despre mo