Dacă ar fi să te plimbi pe stradă și să-i întrebi pe români ce știu despre Barcelona, nouă din zece ar răspunde, probabil, Leo Messi, iar al zecelea, Sagrada Familia. Eu vreau să fiu al unșpelea și să răspund, de acum înainte, Jordi Punti.
Nu-i așa că n-ați auzit în viața voastră despre Jordi Punti? Nu-i nimic, până acum câteva zile și eu aș fi zis că Jordi este, mai mult ca sigur, fundaș la o echipă din Spania. Dar, surpriză: Punti nu dă cu picioru-n bășica rotundă, ci este o tânără speranță care dă cu subsemnatul fie pe cărți, fie prin ziare din Catalonia. Când mi-a căzut în brațe cartea lui tradusă anul trecut la Curtea Veche,Bagaje pierdute, am rămas puțin interzis: nu mai citisem de multă vreme ceva care să treacă de vreo 300 de pagini. După ce am terminat însă primul capitol mi-am dat seama că l-am afurist în liniște pe Jordi Punti nu pentru cât de mare era romanul său, ci pentru că nu a scris mai mult de 500 de pagini sau măcar încă un volum.
Nu știu dacă Punti este un mare maestru al limbii catalane și, sincer să fiu, puțin îmi pasă. Bagaje pierduteeste o carte care merită citită mai degrabă pentru povestea sa, iar la acest capitol catalanul (îmi imaginez că-i face plăcere să nu-i zic spaniol) se descurcă la fel de bine ca Leo Messi atunci când marchează un hat-trick. Acțiunea este plasată în cea de-a doua jumătate a secolului trecut, într-un fundal cu de toate: o Spanie conservatoare a lui Franco și o Barcelona care i-ar fi arătat, cu orice ocazie, degetul mijlociu tartorelui din Madrid, o poveste spumoasă despre Mai ’68 din Paris, feministe radicale din Germania sau adolescente forțate să meargă până în Londra pentru un avort. Totul începe cu Cristofol, un tânăr din Barcelona, care e înștiințat că tatăl său, pe care și așa nu-l mai văzuse de ani buni, e dat dispărut. Ce descoperă însă Cristofol este că tatăl său, un fost șofer de camion care
