Uniunea Arhitecților din România, filiala euroregională Sud-Vest Oltenia, face un apel pentru salvarea unei cule din zona Mătăsari. Din păcate, iniţiatorii apelului nu știu bine nici numele culei, nici al satului în care se află, dar nici faptul că aceasta este revendicată şi că se află în zonă minieră. Autoritățile locale recunosc că imobilul este într-o avansată stare de degradare.
„Dragilor, ROMÂNI, alăturaţi-vă ideii filialei noastre euroregionale Sud-Vest
Oltenia a Uniunii Arhitecţilor din România, de a salva aceste dovezi, încă vizibile și palpabile, ale existenţei culturii noastre într-o anume perioadă din istoria zbuciumată a neamului nostru, dându-vă acceptul, prin semnarea unei petiţii on-line. Numai prin istorie ne putem cunoaşte pe noi înşine şi viitorul nostru!... Este vorba despre casa culă Eftimie NICOLAESCU(datată în sec. XIX.) din judeţul Gorj, comuna Mătăsari, sat Runculeţ, monument istoric aflat pe Lista Monumentelor Istorice din 2010 la poziţia GJ-II-m-B-09365”, se arată într-un comunicat de presă trimis de preşedintele U.A.R. S-V Oltenia, arh. Pavel Popescu.
Cula este în zona care trebuie strămutată
În realitate este vorba de Cula Eftimia Nicolaescu din satul Runcurelu, al comunei Mătăsari, sat care în perioada următoare va fi strămutat. Ce nu știu cei care vor „să salveze” această culă este faptul că monumentul istoric a fost revendicat de proprietari care acum încearcă să găsească o posibilitate de strămutare a construcției care este într-o avansată stare de degradare. „Cula este în satul Runcurelu, care acum este în proces de strămutare. Fiind vorba de un monument istoric, pentru strămutare este un demers special. Cula a fost revendicată de un domn pensionar din București, care a venit la Gorj să vadă care este situația, pentru că pe lângă această culă deține și o suprafață destul de mare de teren și pădure. Oricum cu