Ministerul Sănătăţii a supus dezbaterii publice, până în 28 august, un proiect care prevede internarea în spital pentru mai mult de 12 ore, doar dacă unităţile au cel puţin 20 de paturi. De asemenea, ministrul Eugen Nicolăescu face apel la managerii de spitale să acopere necesarul de finanţare a unităţii medicale până la sfârşitul anului, fără a fi nevoiţi să taie din salariile angajaţilor.
Proiectul pentru modificarea şi completarea anexelor 1, 2 şi 3 la Ordinului ministrului Sănătăţii nr. 914/2006 pentru aprobarea normelor privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare, cu modificările şi completările ulterioare, arată că spitalul este unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, care furnizează servicii medicale şi care se organizează cu minim 20 paturi pentru spitalizare continuă.
Proiectul propune reglementarea, pentru prima dată, a duratei de spitalizare de o zi. Spitalizarea de zi este o formă de internare prin care se asigură asistenţa medicală de specialitate, curativă şi de recuperare, concentrând într-un număr maxim de 12 ore în timpul zilei, efectuarea de examinări, investigaţii, acte terapeutice realizate sub supraveghere medicală.
De asemenea, se pot furniza servicii programabile de diagnostic, tratament şi monitorizare pentru pacienţii care nu necesită supraveghere pentru o durată mai mare de 12 ore.
Conform proiectului, unitatea de spitalizare de zi se organizează distinct la nivelul unităţii sanitare, paturile de spitalizare de zi vor fi trecute separat într-o evidenţă a spitalului şi nu se includ în numărul total de paturi de spitalizare continuă.
Spitalizarea de zi se organizează separat faţă de zona de spitalizare continuă, cu acces facil la ambulatoriu, la farmacie, laboratoarele de investigaţii şi tratament,