Ce ni se întâmplă e de înţeles într-un anume fel: trăim „vremuri interesante“ şi ochii societăţii sunt aţintiţi către scena politică. Valurile de neîncetate frământări din structurile puterii acaparează tot mai mult opinia publică. Dacă însă problematica economică, domeniu de care depinde fundamental bunăstarea populaţiei, va continua să rămână în planul doi al dezbaterii publice, planul întâi fiind dominat de politică, preţul plătit va fi uriaş. Primenirea radicală a vieţii economice, de care avem nevoie ca de aer, nu are cum să se producă atât timp cât societatea românească va continua să inhaleze doza de pesimism ce-i este administrată zilnic şi nu se va mobiliza să grăbească ducerea la bun sfârşit a reformelor întârziate. Dar nu văd cum ar putea fi grăbită înaintarea pe calea restructurărilor până când, în dezbaterea publică, interesul pentru economie nu va fi cel puţin egal cu interesul pentru politică.
Un preţ îl plătim deja. Pentru că de ţările dezvoltate suntem la distanţe mari, despărţiţi prin nivelul tehnologic, productivitatea muncii, calitatea produselor, standardul de viaţă. Iată redutele! Ne încumetăm să le cucerim într-un efort de a obţine un loc mai bun în lumea noastră concurenţială? Fiindcă lumea asta, acum – când simte în ceafă răsuflarea rece a turbulenţelor de pe pieţele financiare, când recesiunile lovesc mai multe ţări din Uniunea Europeană, iar şomajul face ravagii pe întreaga planetă – continuă să fie dominată de standarde de competitivitate. Ei bine, în competiţiile acestei lumi, noi ce şanse avem? Pe ce locuri ne-am putea plasa în anii ce vin? Fără îndoială, judecarea direcţiei în care merge România (dacă e bună ori nu e bună) nu poate fi ruptă de esenţa acestor întrebări.
Bineînţeles, răspunsul corect e legat de măsurătorile făcute cu indicatori de performanţă economică. Şi cum în România PIB-ul e cu semnul plus în al tre
