Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Școala de Vară – „un deliciu” pentru copii pășcăneni

Publicat in News Pascani, miercuri 24 iulie 2013 ·

Pășcănenii copleșiți de grijile zilei, care vor să-și lase copii într-un mediu extrem de plăcut și benefic pentru dezvoltarea armonioasă a micuților, pot face acest lucru și pe timp de vară, în fiecare zi, între orele 10.00 și 13.00.

Unul din reporterii Actualitatea TV a făcut o vizită la Școala de Vară din incinta fostei instituții de învățământ „Ion Creangă”, pentru a vedea care sunt activitățile desfășurate acolo.

Astfel, am aflat că, de cum ajung acolo, la orele 10.00, micuții sunt nerăbdători să-și povestească unii altora întâmplările de peste zi. La orele 10.15, coordonatoarea grupului, pofesorul de învățământ primar, Eugenia Nour, anunță tema zilei care se constitue de obicei într-o serie de activități educative, care iau în dicuție subiecte precum: cum să ne comportăm, importanța culorilor în viața noastră, importanța numerelor în viața noatră, locul și rolul poveștilor în viața noatră ș.a.

Activitățile educative se concretizează de obicei în lecții deschise, jocuri de rol între micuți, vizionarea de filme animate, lectură de povești, pictură, desenat, colorat, confecționarea manuală a unor obiecte de artizanat.

La orele 11.30, copii iau pauza de masă, iar la orele 11.45 coordonatoarea grupului îi scoate în aer liber pentru exerciții de gimnastică și jocuri interactive („statuile”, „lupul”, „prinsa” etc).

Începând cu orele 12.15, micuții sunt conduși din nou în sala de clasă acolo unde vor continua activitățile legate de tema zilei .

Momentan, copii prezenți la Școala de Vară sunt de vârste cuprinse între 6 și 7 ani (clasa pregătitoare și clasa I).

Menționăm că întreaga activitate a Școlii de Vară se desfășoară în regim de voluntariat, în schimb părinții plătesc zilnic o taxă modică de numai 5 lei, necesară pentru achiziționarea materialelor de lucru pentru micuți (carioci, markere, planșe, hârtie de colorat, ghir

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum o ora
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 4 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum 29 minute
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Kelemen Hunor: Acordul politic e gata. Rotativa este inclusă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Protocolul de constituire a Coaliţiei de guvernare care va fi semnat luni este gata, în acesta fiind inclusă şi rotativa guvernamentală, a anunţat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 3 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

La o zi după ce anunţa că îl propune pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace, Pakistanul condamnă bombardamentul SUA asupra Iranului

HotNews acum 3 ore
Pakistanul a condamnat duminică atacurile comandate de Donald Trump asupra Iranului, la o zi după ce Islamabadul anunţa că îl va propune pe preşedintele Statelor Unite pentru Premiul Nobel pentru Pace, relatează News.ro citând Reuters. Pakistanul a

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 23 iunie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 3 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Alba: O persoană a căzut într-o râpă, după un accident cu un ATV / S-a declarat decesul

Mediafax acum 4 ore
„Secția de pompieri Aiud intervine in cooperare cu Salvamont Alba pentru salvarea unei persoane si acordarea primului ajutor medical in com. Râmeț, zona Valea Mănăstirii. Este vorba despre despre o persoană care ar fi căzut într-o râpă, in urma unui

Vremea

București
acum

21°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

21°
dum.

13°/28°
lun.

16°/27°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
Constanta
acum

17°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

20°/29°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

10°/27°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/30°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

19°/36°