Fructele de mare sunt considerate una din cauzele majore de reacţii alergice alimentare la adulţi, afectând până la 2,3% din populaţia SUA (1), o proporţie importantă din populaţia cu alergie alimentară din Spania (2) şi cea mai importantă în zona Asiei de Sud-Est, Hong Kong şi Taiwan (3). Acest grup cuprinde o mare varietate de moluşte (melci, midii, stridii, scoici, calamari, caracatiţe) şi crustacee (raci, homari, crabi, creveţi) (1). Fructele de mare fac parte din dieta zilnică a populaţiilor asiatice şi din zona Mării Mediterane, putând fi consumate atât crude, cât şi preparate, iar în ultimii ani au început să fie mai frecvent comsumate şi în România. Tabloul clinic al reacţiei alergice la consumul de fructe de mare poate varia foarte mult în severitate, de la simptome orale uşoare la anafilaxie ameninţătoare de viaţă. Cele mai frecvente simptome sunt cele cutanate (urticarie, angioedem, eczemă), urmate de cele respiratorii (dispnee, wheezing, simptome nazale), gastrointestinale (durere abdominală, greţuri, vărsături, diaree) şi cardiovasculare (hipotensiune). Durata medie a instalării simptomelor de la momentul ingestiei este de 60 de minute (cu variaţii de la 30 la 120 de minute) (10,11). Un fenomen interesant al alergiei la crustacee este variabilitatea severităţii reacţiei la acelaşi individ de la un episod la altul. Aceeaşi Publicitate persoană poate consuma frecvent crustacee cu apariţia doar a unui sindrom de alergie orală uşor, dar poate dezvolta ocazional o reacţie ameninţătoare de viaţă. Această variabilitate poate avea două explicaţii: diferenţe în alergenicitatea speciilor de fructe de mare şi variaţia alergenică a părţii de crustacee consumate. Cea mai consumată parte a crustaceelor este abdomenul, dar în anumite ţări europene şi în Asia e consumat şi cefalotoraxul („capul“), cuprinzând creierul, inima, stomacul şi vezica. Studiile au a