Calea ferată a noului pod peste Dunăre, între Calafat şi Vidin, este pe cale să ruginească deoarece niciun tren nu a traversat construcţia în primele 40 de zile după inaugurarea sa.
Angajaţii care se ocupă de administrarea podului susţin că motivul este legat de problemele cu actele pentru infrastructură, scrie cotidianul Trud din Sofia, citat de Agerpres. Directorul-adjunct al Companiei de infrastructură feroviară de la Sofia susţine însă că toate actele sunt în regulă.
Singura companie feroviară care s-a angajat că va traversa podul este cea controlată de compania lui Gruia Stoica, celebrul afacerist care a câştigat şi licitaţia pentru CFR Marfă.
Acesta deţine operatorul feroviar bulgar BJK, prin compania Grup Feroviar Român. Potrivit cotidianului sofiot, primul tren al BJK ar putea traversa podul în septembrie. Încă nu este stabilit însă mersul trenurilor pe această rută. Imediat după inaugurarea construcţiei, o altă companie privată şi-a manifestat interesul pentru transportul feroviar de mărfuri peste pod, dar până la urmă aceasta a renunţat.
Problema cea mai serioasă este că, după ce trec din Bulgaria în România, locomotivele electrice devin inutile în condiţiile în care tronsonul între Calafat şi Craiova nu este electrificat.
Prin urmare, transportatorii sunt nevoiţi să schimbe locomotivele cu unele cu tracţiune diesel, ceea ce scumpeşte serviciile.
Potrivit cotidianului sofiot, România ar prefera ca trenurile dinspre Bulgaria spre Europa de vest să folosească podul de la Giurgiu-Ruse, şi nu pe cel de la Calafat-Vidin, pentru că astfel parcurg mai mulţi kilometri pe teritoriul ei şi plătesc taxe mai mari.
Pentru trasportul feroviar pe podul Calafat-Vidin nu sunt percepute taxe speciale, ci se plătesc taxele normale pentru folosirea infrastructurii feroviare a celor două ţări.