Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) consideră că rezultatele la examenul de definitivat sunt cele previzibile, având în vedere faptul că în ultimii 23 de ani politica guvernelor față de salarizarea din învățământ a fost iresponsabilă.
Într-un comunicat de presă remis miercuri, sindicaliştii susţin că salariile foarte mici din acest domeniu au făcut ca, an de an, numărul tinerilor cu vocație pentru meseria de dascăl care să se îndrepte către învățământ să scadă și astfel au pătruns în sistem oameni care nu au nicio tangență cu această nobilă profesie, pentru aceștia domeniul fiind o simplă soluție de moment pentru un câștig mizer.
De asemenea, o altă cauză a acestor rezultate slabe, o reprezintă carențele majore în ceea ce privește formarea inițială a viitorilor dascăli.
„Facultățile de profil nu pun accent pe materii fundamentale de care au nevoie viitoarele cadre didactice cum ar fi metodica predării disciplinelor fundamentale și totodată majoritatea au eliminat practica pedagogică, iar acolo unde încă există este făcută formal. Precizăm faptul că în subiectele de la examenul de defintivat o pondere importantă o ocupă cel de metodică, astfel rezultatele slabe sunt o consecință a faptului că cei care au susținut examenul trebuie să rezolve subiecte pe care nu le-au studiat în facultate aproape deloc”, se arată în comunicatul de presă.
F.S.L.I. trage încă o dată semnalul de alarmă în ceea ce privește salarizarea din sistemul de învățământ și consideră că singura soluție pentru a avea profesori bine pregătiți este aceea de a se adopta o lege a salarizării pentru personalul din educație, astfel încât salariile să devină motivante.
(Ş.M.)
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) consideră că rezultatele la examenul de definitivat sunt cele previzibile, având în vedere faptul că în ultimii 23 de