Principala direcţie de reformă pe care conducerile Ministerului Sănătăţii şi CNAS o au în vedere este echilibrarea componentelor sistemului sanitar, a afirmat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, în timpul unei videoconferinţe susţinute marţi cu decidenţi din domeniu, reprezentanţi sindicali şi ai administraţiilor locale.
"În discuţiile pe care le vom avea în această săptămână cu FMI, BM, CE, vom accentua reforma structurală, vom pune preţ pe ceea ce se numeşte dezvoltarea sistemului prespitalicesc. Toţi managerii trebuie să înţeleagă că acesta este drumul corect. Îi rog pe manageri să înţeleagă că în bugetele spitalelor sunt resurse. Important e cum reuşesc să le dirijeze acolo unde este nevoie şi unde pot fi utilizate într-un mod mai eficient", a spus ministrul Sănătăţii, potrivit Agerpres.
În acest sens, Eugen Nicolăescu le-a solicitat managerilor de spitale să găsească resursele necesare pentru ca până la sfârşitul anului 2013 activitatea să se desfăşoare fără sincope majore şi să acopere necesarul de finanţare, fără a tăia din drepturile salariale ale personalului.
"Aveţi foarte multe pârghii la dispoziţie, de dumneavoastră depinde cum le utilizaţi. Amintiţi-vă că, dacă daţi mai multe consultaţii în ambulatoriu şi faceţi mai multe internări de zi, s-ar putea să aveţi mai mulţi pacienţi multumiţi, cu mai multe cazuri rezolvate, decât pacienţi care aşteaptă la uşile spitalelor pentru internare continuă", a subliniat Eugen Nicolăescu.
În cadrul întâlnirii, s-a stabilit ca până la 15 august prefecţii judeţelor să evalueze planurile de măsuri întocmite de manageri, cu consultarea Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate şi a Direcţiilor de Sănătate Publică, sub coordonarea consiliilor locale.
După 20 august, MS va analiza aceste planuri trimise de prefecţi şi va decide cele mai potrivite măsuri, precizează surs