Compania Alpine, la care acţionar majoritar este grupul spaniol FCC, are afaceri de 3,6 miliarde de euro la nivel internaţional şi a cerut falimentul la sfârşitul lunii iunie în Austria, pentru că nu mai făcea faţă datoriilor.
„Falimentul Alpine reprezintă un mare şoc pentru industria austriacă a construcţiilor, iar impactul general pe care îl va avea, în special asupra furnizorilor şi subcontractorilor săi, rămâne de văzut. Pentru multe din proiectele Alpine există o şansă destul de mare ca acestea să fie asumate şi continuate de alte companii de construcţii“, a declarat Arnulf Gressel, consilierul comercial al Ambasadei Austriei, pentru Ziarul Financiar.
Contractul pentru construcţia centurii Braşovului, pentru care Alpine ar fi urmat să primească circa 29,1 milioane de euro, a fost reziliat în urmă cu circa două săptămâni, potrivit unor surse apropiate situaţiei (CNADNR nu a confirmat oficial dacă şi acest contract a fost reziliat).
Și contractul pentru construcţia celui de-al doilea lot al autostrăzii Nădlac-Arad, încheiat de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) cu firma austriacă Alpine Bau, a fost primul reziliat, în urmă cu două săptămâni.
„Din cauza intrării în faliment a firmei Alpine Bau GmbH, contractul de proiectare şi execuţie a autostrăzii Nădlac-Arad lot 2, încheiat între CNADNR şi antreprenorul Alpine, a fost reziliat în data de 09.07.2013, în conformitate cu prevederile din condiţiile contractuale. În perioada imediat următoare, CNADNR va întreprinde măsurile necesare în vederea demarării procedurii de achiziţie a lucrărilor rămase de executat, astfel încât să nu fie periclitate condiţiile de eligibilitate ale proiectelor“, au spus reprezentanţii CNADNR.
Compania Alpine, la care acţionar majoritar este grupul spaniol FCC, are afaceri de 3,6 miliarde de euro la nivel in