Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CNADNR anunţă în august constructorul pentru 22 km pe Nădlac- Arad

Publicat in Ziarul Financiar, joi 25 iulie 2013 ·

CNADNR estimează ca va desemna în august constructorul pentru finalizarea lucrărilor la primul lot al autostrăzii Nădlac - Arad, de 22 km, iar proiectul ar putea fi încheiat într-un an de la data semnării contractului.

„Se estimează că procedura de achiziţie publică va fi finalizată în luna august 2013, iar durata de finalizare a lucrărilor va fi de 12 luni de la data semnării contractului“, se arată în răspunsul Companiei de Drumuri la solicitarea Mediafax.

CNADNR a reziliat la finele anului trecut contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii, semnat cu asocierea Romstrade - Monteadriano Engenharia e Construcao - Donrep Construct, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor. În noiembrie 2012, gradul de execuţie al lucrărilor era de 27%.

Proprietarul Romstrade, Nelu Iordache, a fost trimis în judecată în dosarul privind deturnarea fondurilor pentru acest tronson, fiind acuzat de delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani şi înşelăciune.

CNADNR a reziliat recent şi contractul de proiectare şi execuţie a lotului 2, de 16,6 km, după falimentul constructorului austriac Alpine Bau, în condiţiile în care stadiul lucrării este de aproximativ 85%.

Reprezentanţii CNADNR au anunţat că în perioada următoare vor fi luate măsurile necesare pentru începerea procedurilor de achiziţie a lucrărilor rămase de executat, fără să ofere însă un termen concret în acest sens.

Autostrada Nădlac-Arad are o lungime de 38,8 km, proiectul incluzând şi construcţia unui drum de legătură între Nădlac şi DN7 în lungime de 5,91 kilometri. Costul total este de 240 milioane euro, iar termenul de finalizare a fost fixat iniţial pentru 2013.

Construcţia autostrăzii este finanţată din fonduri europene (85%) şi de la bugetul de stat.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 25.07.2013

CNA

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 5 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 7 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 10 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 3 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 11 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

CJ Galaţi: Familiile afectate de inundaţii vor primi câte un voucher de 15.000 de lei pentru achiziţionarea de electrocasnice/ Ajutorul va fi aprobat miercuri de Guvern

News.ro acum 6 ore
Consiliul Judeţean Galaţi anunţă că familiile afectate de inundaţii vor primi, ca ajutor de la Guvern, câte un voucher în valoare de 15.000 de lei pentru a-şi cumpăra aparate electrocasnice. Executivul va aproba acest ajutor în şedinţa de miercuri.

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

16°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°