La doar câteva ore înainte de prezentarea oficială, Google Nexus 7 a fost deja prezentat într-un video. Evenimentul Google va avea loc în seara asta la ora 19.00. Foto Google Nexus 7 - primele imagini cu tableta produsă de Asus
Tableta va avea 7 inci şi îşi va schimba forma faţă de generaţia anterioară, cu o margine mai subţire şi o formă mai alungită. De asemenea, va renunţa la partea din spate cu rugozităţi, pentru un plastic mai fin.
Dispozitivul are un procesor Qualcomm Snapdragon S4, la 1,5 Ghz şi 2 GB de RAM. Acest lucru înseamnă performanţe excelente din partea tabletei, la care se adaugă şi ecranul cu rezoluţie de 1920x1200.
Sistemul de operare va fi Android 4.3 Jelly Bean, iar capacitatea de stocare va fi de 16 sau de 32 de GB. Camera foto va fi de 5 megapixeli, în timp ce camera frontală va avea 1,2 megapixeli. Tableta nu va avea posibilitatea de a-şi extinde stocarea cu un card SD, va comunica prin NFC şi va avea şi vairantă 3G.
Producătorul acestui Google Nexus 7 rămâne Asus.
Mai multe imagini cu tableta pot fi văzute în galeria foto.Se poate observa asemănarea dintre Nexus 7 şi fratele mai mare, Nexus 10.
Potrivit ultimelor informaţii, tableta este deja la precomandă în SUA la magazinul Best Buy cu 230 de dolari.
Benchmark cu tableta