Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jumătăţi de adevăruri şi librocidul de la Scăeni

Publicat in Viata Medicala, miercuri 24 iulie 2013 ·

Cât respect purtăm memoriei vedem şi din abuzurile comise asupra redacţiei revistei„Memoria“, încă supravieţuitoare la aproape 23 ani de la apariţia primului număr. Cel dublu din acest an, nr. 82–83, se iveşte cu nedorită întârziere în condiţiile unui „ultimatum“ de mutare de 48 de ore, din vechiul sediu – extrem de modest, de altminteri (o singură cameră şi o mică boxă) – într-un spaţiu impropriu, o mansardă, într-un imobil fără lift. Unde să lucreze trei persoane, din care două octogenare, şi unde să fie primiţi cititorii-abonaţi, şi ei foarte aproape de anii salariaţilor, sau chiar mai în vârstă? În ce loc să găzduieşti biblioteca, colecţii de reviste, cine şi cu ce forţe să ridice pachetele cu publicaţii la ultimul etaj al clădirii? În pofida acestor vicisitudini, „revista gândirii arestate“, iniţiată de dr. Banu Rădulescu, rămâne publicaţia de elită cunoscută, dezvăluind adevăruri din trecutul comunist al României, din perioada celor două dictaturi – dejistă şi ceauşistă – regimuri politice soldate cu sute de mii de nevinovate victime. Din numărul „la zi“, câteva articole şi studii sunt de interes direct pentru medici. E vorba, în primul rând, de reproducerea din Raportul final „Analiza dictaturii comuniste din România“ a constatărilor cu privire la efectele sociale şi nu numai ale politicii demografice a regimului Ceauşescu, în speţă cele direct legate de apariţia Decretului 770/1966 cu privire la interzicerea întreruperilor de sarcină. Cu prilejul unei convocări la Comitetul Executiv al Partidului – participă 33 de medici între care şi medicul-şef al Regiunii Autonome Maghiare – Ceauşescu le aminteşte participanţilor că România se află printre ţările cu cea mai mică rată de natalitate (14,5 la o mie de locuitori), situaţie din punctul său de vedere inacceptabilă. Tot aşa, decretul anterior din 1957, care liberalizase întreruperea sarcinii, e considerat

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 5 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°