Doi tineri au fost arestaţi preventiv luni după-amiază de către Judecătoria Rădăuţi, fiind acuzaţi că au tâlhărit o tânără în scara unui bloc din localitate şi că au golit cardurile furate dintr-o maşină.
Luni dimineaţă, în baza autorizaţiilor emise de instanţă, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Rădăuţi şi Suceava au efectuat percheziţii la domiciliile lui Marian Donisan, de 26 de ani, din municipiul Rădăuţi, şi Gabriel Reboşapcă, de 24 de ani, din municipiul Suceava.
În noaptea de 17 spre 18 iulie a.c., în jurul orei 23.15, o tânără de 29 de ani a fost atacată în scara blocului în care locuieşte de un individ care a lovit-o şi i-a smuls poşeta şi telefonul mobil, după care a fugit.
Poliţiştii au stabilit că autorul faptei este unul dintre cei doi suspecţi arestaţi ieri, iar în urma cercetărilor anchetatorii au concluzionat că Donisan şi Reboşapcă au comis şi o infracţiune de furt calificat, respectiv efectuare de operaţiuni bancare în mod fraudulos.
Astfel, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, în noaptea de 23 spre 24 aprilie a.c., cei doi suspecţi s-au deplasat în municipiul Rădăuţi, au spart geamul portierei stângi a unui autoturism, iar din habitaclu au sustras un portofel, în care se aflau mai multe documente de identitate, documentele autoturismului şi două carduri bancare.
A doua zi dimineaţă, cei doi au golit conturile celor două carduri cu suma totală de 3.680 lei. „Au utilizat fără drept cardurile la diferite ATM - uri din Rădăuţi şi Suceava, folosindu-se de codurile PIN găsite în portofel”, se explică în comunicatul poliţiei.
Suspecţii au ieşit din puşcărie în luna aprilie, respectiv mai, unde fuseseră condamnaţi tot pentru tâlhărie. Reboşapcă mai are un rest de pedeapsă de 80 de zile, iar Donisan de 300 de zile.
Doi tineri au fost arestaţi preventiv lun