Dan Şova, ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, a declarat miercuri că din toamnă autorităţile se vor concentra pe două mari proiecte de investiţii: cadastrul României şi canalul Siret-Bărăgan.
"Din toamnă ne apucăm de cadastrul României şi de canalul Siret –Bărăgan. Facem cadastrul ca să vedem cine a minţit şi cine nu”, a spus miercuri Dan Şova, care a fost invitat prin telefon, în cadrul unei emisiuni televizate, să dea exemplu de două mari proiecte de infrastructură, altele decât autostrăzile, de care consideră că îi va fi legat numele pe viitor.
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, declara în octombrie anul trecut că proiectul canalului Siret-Bărăgan ar putea fi lansat în cursul anului 2013, când ar urma să fie investită o sumă de până la 50 milioane euro, dintr-un total estimat de 2,6 miliarde de euro.
De acest proiect s-a arătat interesată, în trecut, compania China National Agricultural Group Corporation.
Cât priveşte cadastru României, recent premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul va angaja, prin licitaţie, o firmă care să realizeze cadastrul în zona urbană, în parteneriat cu statul. Finanţarea realizării proiectului este efectuată exclusiv de către ofertantul desemnat câştigător al procedurii de atribuire, iar recuperarea investiţiei se realizează exclusiv pe baza veniturilor colectate.
Dan Şova, ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, a declarat miercuri că din toamnă autorităţile se vor concentra pe două mari proiecte de investiţii: cadastrul României şi canalul Siret-Bărăgan.
"Din toamnă ne apucăm de cadastrul României şi de canalul Siret –Bărăgan. Facem cadastrul ca să vedem cine a minţit şi cine nu”, a spus miercuri Dan Şova, care a fost invitat prin telefon, în cadrul unei emisiuni televiz