Aţi făcut filozofie. Cum aţi ajuns dintr-un domeniu adesea dogmatic, îndeobşte disciplinat, la literatură?
Nu se poate spune că am ajuns, pentru că am scris dintotdeauna. Voiam să fiu scriitor, dar nu-mi surîdea deloc să urmez Literele. În schimb, deşi nu mă trăgea aţa să scriu filozofie, îmi plăcea s-o citesc şi să o studiez. Am reuşit să le împac, aşadar, pe amîndouă. Îmi place să gîndesc conceptual, să explic lumea prin filozofie, dar nu să fac filozofie. N-am scris şi nu am de gînd să scriu filozofie.
Ştiu că romanul dumneavoastră a intrat la balotaj alături de Peste & Cholera al lui Patrick Deville. Literatura dumneavoastră e în multe privinţe foarte diferită de cea a fostului romancier minimalist: iubiţi imperfectul, durata, emoţiile şi exploziile afective, desfăşuraţi o sintaxă a iminenţei, şi apoi romanele dumneavoastră numără o mulţime de personaje, distribuite în familii complexe. Putem vorbi despre o literatură mediteraneană?
Deşi nu am conştientizat niciodată asta, acum, că mă gîndesc, cred că se poate vorbi, din punct de vedere cultural, de aşa ceva. Prima mea sursa de inspiraţie este Corsica. E drept că cititorilor din nordul Franţei le e greu să descurce toate iţele familiale care leagă personajele, pentru că în romanele mele putem vorbi despre o concepţie de clan despre familie, cu multe încrengături, ceea ce cred că nu se mai întîmplă decît în jurul Mediteranei. La nivelul scriiturii, nu sunt foarte sigur că putem vorbi despre o scriitură mediteraneană. Tipul de scriitură pe care l-am adoptat, din cîte pot să îmi dau seama, este unul bazat pe continuitate. Încerc să leg mereu lucrurile, astfel încît cititorul să aibă de a face mai degrabă cu un flux. Camus este un autor foarte important pentru mine, dar asta mai ales prin prisma analizelor morale decît prin cea a scriiturii. Străinul este însă un roman cu o scri
