Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două amenzi şi trei avertismente la bazine de înot şi piscine

Publicat in Bihor Online, miercuri 24 iulie 2013 ·

Scris de Otilia Șandor - 23 de piscine şi bazine de înot cu apă de la reţea şi/sau apă geotermală au fost controlate de către medicii inspectori ai Seviciului de control în sănătate publică din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Bihor de la începutul lunii iulie a.c. şi până vineri, 19 iulie a.c.

Scopul controalelor a fost verificarea conformităţii apelor de îmbăiere din judeţul nostru, conform unei adrese primite de la Ministerul Sănătăţii.Fără buletine de analiză

Din totalul celor 23 de piscine şi bazine de înot, 16 unităţi folosesc apă geotermală şi dintre acestea numai nouă unităţi au buletine de analiză eliberate de Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti, informează dr. Daniela Rahotă, directorul DSP Bihor. Reprezentanţii celorlalte şapte unităţi nu au putut dovedi existenţa buletinului de analiză şi au primit termen să îşi obţină acest act până în ultima zi din august anul acesta. De menţionat, spun reprezentanţii DSP Bihor că cele două bazinele de înot şi trei (din totalul de 5) piscine care utilizează apă potabilă din reţeaua publică a Oradiei aveau buletine de analiză a apei utilizate.Sancţiuni

Controalele s-au soldat cu amenzi şi avertismente din partea DSP Bihor. Astfel, două amenzi, în sumă de 1500 lei au fost date pentru că nu era menţinută curăţenia la grupurile sanitare iar personalul nu a efectuat curs privind noţiunile fundamentale de igienă.

Cele trei avertismente au fost aplicate din pricina dotării incomplete a punctului de prim ajutor, lipsei trusei de determinare a clorului rezidual liber şi regulamentului incomplet de exploatare a piscinei, a transmis dr. Rahotă.

Rezultatele controalelor au fost transmise şi la Bucureşti, iar medicii DSP anunţă că vor continua verificările la condiţiile de îmbăiere din bazine de înot şi piscine.

Inspectorii sanitari bihoreni spun

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 7 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

„Medaliile deteriorate” de la Jocurile Olimpice Paris 2024 vor fi înlocuite, anunţă CIO

News.ro acum 8 ore
„Medaliile deteriorate” de la Jocurile Olimpice Paris 2024, fabricate de Monnaie de Paris, «vor fi înlocuite sistematic», a declarat luni Comitetul Internaţional Olimpic pentru AFP,, după ce site-ul La Lettre a relatat că «peste 100» de medalii au f

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 9 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°