Cei care obişnuiesc să viziteze târgurile de carte îl cunosc, mai ales, ca om-spectacol. Cei care au citit poezie îl cunosc în postura de Paul Daian, cei care îi sunt apropiaţi îl ştiu ca Stergiu Filip.

O călătorie prin centrul Bucureştiului alături de Paul Daiyan Said von Vexa (cu fiecare nou volum îşi recuperează câte un nume de familie) este un drum prin istoria represiunii şi a diferitelor deliruri pe care le-a cunoscut România: „un oraş ca Bucureştiul este şi psihotic, şi frivol, şi snob, şi pitoresc şi urât şi frumos. Este şi proapăt, şi decrepit. Îl poţi urâ şi iubi în egală măsură.” ne spune poetul.

O listă incompletă a instituţiilor care l-au avut angajat îl plasează în cele mai neaşteptate locuri pentru un poet: „IMGB, Electroaparataj, Frigotehnica, Depozitul de Alimente Indigene, Depozitul de sticle şi borcane, Institutul Oncologic, Institutul Mina Minovici, Fabrica de oţet, Administraţia Domeniului Public a sectorului VI, Depozitul Centralei Cărţii, Monitorul Oficial”. În cuvintele sale, lista este mult mai expresivă: „Sigur că da, am măturat străzile în sectorul 6, lucram noaptea... munceam. 3, 4, 5 luni. Eram în permanenţă în atenţie maximă... am lucrat peste tot unde se putea lucra. Până şi în armată, la o unitate de geniu, de construcţii... aprovizionam cu materiale şantierele unităţii. Aveam o maşină la dispoziţie... soldaţi... şi eu culegeam materiale... fier-betoane, ciment de la Comarnic, geamuri de la fabrică...”.

Oraşul

La un an după ce familia lui s-a mutat în Bucureşti, Paul Daiyan Said von Vexa a fost internat pentru prima dată la spitalul de boli nervoase. Avea opt ani şi suferise o depresie: „Eram cel mai fericit atunci când m-au internat pentru prima dată. Eram internat în salonul pentru copii şi mă simţeam respectat. Aveam parte de o libertate pe care o poţi ave