Judeţele Braşov, Sibiu şi Alba deţin cea mai mare pondere din totalul exporturilor de mărfuri realizate de Regiunea Centru în primul trimestru al anului, în valoare de peste 1,6 miliarde de euro, iar în ceea ce priveşte importurile, în valoare totală de aproape 1,4 miliarde euro, pe primele locuri se află Braşov, Sibiu şi Mureş.
Județul Brașov are o balanță negativă, importurile fiind mai mari decât eporturile. Braşovul a înregistrat cea mai ridicată valoare, respectiv aproximativ 539 milioane de euro, iar cea mai scăzută valoare, de aproape 71 milioane de euro, s-a înregistrat în Harghita.
În cadrul judeţelor componente ale Regiunii, judeţul Braşov a avut o pondere de 32,6% în totalul exporturilor, fiind urmat de Sibiu, cu 29,8%, Alba, cu 15,3%, Mureş, cu 13,1%, Covasna, cu 4,9%, şi Harghita, cu 4,3%.
Pe principalele secţiuni se remarcă grupa maşini, aparate şi echipamente electrice, care participă cu 29,7% la totalul exporturilor din regiune (491,2 milioane de euro), mijloace de transport – 14,7% (242,7 milioane de euro), lemn şi articole din lemn – 11,9% (197,4 milioane de euro).
În ceea ce priveşte importurile de mărfuri, acestea s-au ridicat în primul trimestru la aproape 1,4 miliarde de euro, reprezentând 11,0% din totalul importurilor României. Cea mai ridicată valoare, de peste 514 milioane de euro, a fost înregistrată tot de Braşov, iar cea mai scăzută valoare, de aproximativ 70 de milioane de euro, s-a înregistrat în judeţul Covasna.
În cadrul judeţelor componente ale regiunii, importurile de mărfuri au fost realizate în cea mai mare parte de judeţele Braşov (36,8%), Sibiu (30,1%) şi Mureş (15,3%). În aceeaşi perioadă, judeţul Alba a înregistrat importuri în valoare de peste 106 milioane de euro (7,6%), judeţul Harghita de circa 71,7 milioane de euro (5,1%) şi Covasna de aproape 70 de milioane de euro (5,0%).
Princip