Scandalul de la Skopje, în care a fost implicat Mihai Stoica, alintat "Meme", managerul general al echipei FC Steaua Bucureşti, a luat amploare. Comportamentul managerului-bătăuş a ajuns şi la urechile observatorului partidei de aseară, iar raportul întocmit de el va merge la UEFA. Sursa: Răzvan Petrescu
ProSport a discutat cu observatorul partidei de la Skopje, Mark Blackborne.
Acesta a anunţat că scandalul izbucnit între Mihai Stoica şi reporterii ProTV - ProSport va fi menţionat în raportul meciului.
Delegatul UEFA a luat numerele de telefon ale jurnaliştilor români, pe care le va pune la dispoziţia forului continental, anunţă prosport.ro.
"O să scriu tot în raport, dar decizia finală o ia UEFA. Nu este posibil aşa ceva, am rămas uluit când am auzit că Steaua susţine că antrenamentul nu trebuie să fie deschis presei.
E incredibil ce a făcut clubul român, am înţeles că nu au ţinut nici conferinţă de presă. Eu de ce sunt aici, nu e meci sub egida UEFA? Regulamentul e unul singur", a mărturisit Mark Blackborne, observatorul meciului, pentru ProSport.
Înaintea meciului, observatorul UEFA a stat de vorbă şi cu Valeriu Argăseală, pentru a afla şi poziţia Stelei privind incidentul.
Reamintim că Agenţia de Monitorizare a Presei ActiveWatch şi Asociaţia Presei Sportive din România au anunţat şi ele încă de ieri că vor sesiza FIFA şi UEFA cu privire la incidentele de la Skopje.