Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ana Ularu a lucrat cu regizoarea Sussane Bier, care a câştigat un Oscar în 2011

Publicat in Adevarul, miercuri 24 iulie 2013 ·

Ana Ularu a fost invitată la Adevarul Live şi a vorbit despre colaborarea cu regizoarea Susanne Bier la filmul ”Serena”, care va avea premiera în octombrie 2013.

Ana Ularu are un impresionant portofoliu de actriţă. După rolul principal din filmul ”Periferic- Outbound”, regizat de Bogdan George Apetri, a avut roluri în celebrul serial ”Borgia” şi în filmul ”Serena”, regizat de Sussane Bier.

”Serena” este povestea unui cuplu din Carolina de Nord şi este ecranizarea romanului scris de Ron Rash, care a contribuit şi la scenariu.

George şi Serena Pemberton trăiesc în perioada Marii recesiuni americane din anii’30 şi pleacă din Boston în Carolina de Nord pentru a construi o afacere cu cherestea. Lucrurile se complică pentru cei doi când George află că are un copil dintr-o relaţie pasageră, iar Serena nu poate avea copii.

George şi Serena Pemberton sunt interpretaţi de Jennifer Lawrence (”Jocurile foamei”) şi Bradley Cooper (”Marea mahmureală”), care au mai fost partneri în ”Silver Linings Playbook - Scenariu pentru happy-end”, care are un Oscar pentru Cel mai bun film din 2013 şi i-a adus lui Jennifer premiul Oscar pentru Cea mai bună actriţă în rol principal.

Filmul ”Serena” trebuia să fie regizat de Darren Aronofsky (”Black Swan”), cu Angelina Jolie în rolul principal, dar cei doi au renunţat şi proiectul a fost preluat de Susanne Bier şi Jennifer Lawrence. Jennifer i-a trimis scenariul lui Bradley Cooper şi l-a întrebat dacă vrea să joace împreuna şi în acest film.

În distribuţie mai sunt actorii englezi Rhys Ifans (”Amazing Spider-man” şi Toby Jones (”Tinker,Taylor, Soldier, Spy”).

Ana Ularu este în film mama copilului ilegitim al lui George Pemberton şi are o viaţă grea din cauza răzbunătoarei Serena. Ana declara că nu a fost impresionată de celebritatea partenerilor, ci de personalitatea reg

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 46 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum o ora
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum o ora
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 3 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Trafic blocat pe DN2, Suceava, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit / Cinci persoane au fost rănite urmând să fie transportate la spital

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cinci persoane au fost rănite, luni seară, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit, pe DN 2, în judeţul Suceava, toate victimele urmând să fie transportate la spital. Traficul rutier este bloca

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Scandal cu bâte și cuțite între două familii, în fața Spitalului Universitar din București. Șase persoane au fost arestate, alte 18 au fost amendate

HotNews acum 4 ore
Șase persoane au fost arestate preventiv în urma unui conflict izbucnit între membrii a două familii care s-au încăierat în fața Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din Sectorul 5. Pentru aplanarea conflictului, au intervenit inclusiv luptă

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°