Un turist de 42 ani, agent de poliţie la Serviciului Permise Înmatriculări din cadrul Poliţiei Municipiului Bucureşti, a murit astăzi la Neptun după ce i s-a făcut rău în apă. Poliţistul era în concediu de odihnă ,cu familia la mare, fiind cazat la hotelul Diana, care aparţine MAI, din staţiunea Venus.
Tragedia a avut loc pe plaja Vraja Mării din Neptun. În jurul orei 11,00, mai mulţi turişti l-au văzut cum cade în apropierea stabilopozilor, unde adâncimea apei este mică. Bărbatul a fost scos de salvamari şi dus pe plajă unde i-au acordat primul ajutor până la sosirea unui echipaj SMURD care l-a resuscitat timp de aproape o oră, până i-au revenit semnele vitale.
A fost transportat apoi la Spitalul Municipal Mangalia dar la ora 14,30 a intrat în stop cardio respirator şi nu a mai putut fi salvat. Medicii spun că cel mai probabil, bărbatul a făcut infarct în timp ce se afla în apă, dar cauza morţii va fi stabilită mâine de către medicii legişti.