Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România are peste 650.000 consumatori de droguri

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 24 iulie 2013 ·

Centrul Internţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO) România, în colaborare cu universitatea “Andrei Şaguna” Constanţa, susţinuţi de Ministerul Educației Naționale, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerului Culturii, Agenția Națională Antidrog şi prin finanţarea integrală a Asociației Culturale „Dracula”, organizează pe litoral, a 6-a ediţie a proiectului naţional cultural „ Artă contra drog”. Sursa: Politia Romana

Proiectul promovează arta ca modalitate de petrecere a timpului liber prin spectacole susţinute în Mamaia, Eforie, Costineşti, Neptun şi Saturn, de artişti consacraţi care au acceptat invitaţia organizatorilor.

Trupa Vama şi Tudor Chirilă, Loredana, Sore, Annes, Ştefan Bănică junior dar şi ansambluri de dansuri şi interpreţi de muzică populară din România şi Republica Moldova, vor susţine de mâine concerte live prin care vor semnala publicului riscul consumului de droguri şi vor transmite mesajul ,” drogurile nu sunt periculoase pentru că sunt ilegale, drogurile sunt ilegale pentru că sunt periculose”. Cel puţin 25 de voluntari CIADO vor distribui pe fiecare plajă de pe litoral, mii de pliante şi vor informa turiştii asupra riscurilor asociate consumului de droguri recomadându-le să „consume” artă şi sport.

Numărul consumatorilor de droguri a crescut îngrijorător

„În ultimii trei ani, România a avut o creştere îngrijorătoare a prevalenţei la consumul de droguri de la 1,7 la 4,3 % ceea ce în cifre înseamnă aproape 650.000 de persoane” a declarat astăzi la Constanţa, Gigel Lazăr, reprezentant CIADO în Comisia Europeană. Datele statistice arată că în mediul preuniversitar, peste 10 % dintre elevi sunt consumatori de droguri iar în mediul universitar, numărul consumatorilor a ajuns la 21%. Asta în condiţiile în care în Europa occidentală, în ultimii 60 de ani, s-a ajuns la un consum mediu de 8%. „Di

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 3 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum o ora
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 3 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 2 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 9 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 4 ore
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°