Peste jumătate dintre israelieni sunt dispuşi să susţină un acord de pace cu palestinienii în cadrul unui referendum, potrivit unui sondaj publicat miercuri, transmite Mediafax.
Aproximativ 55% dintre israelieni ar susţine un acord de pace pe care ar reuşi să-l negocieze premierul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce 25% s-ar opune, iar 20% sunt încă nehotărâţi, potrivit unui sondaj publicat de Haaretz.
Printre cei 55% care ar vota în favoarea unui acord de pace, 39% ar susţine orice tip de acord propus de Netanyahu, în timp ce 16% ar aproba probabil un asemenea plan, precizează studiul.
Sondajul institutului Dialog, sub supervizarea profesorului Camil Fuchs de la Universitatea din Tel Aviv, a fost efectuat în rândul a 511 persoane.
Citeşte şi Netanyahu: Israelul ar putea interveni militar împotriva Iranului înaintea SUA
În urma efectuării celei de-a şasea călătorii în regiune, secretarul de Stat american John Kerry a anunţat săptămâna trecută un acord pentru reluarea negocierilor de pace între palestinieni şi israelieni, îngheţate de aproape trei ani.
Casa Albă a evocat luni reluarea discuţiilor, "în următoarele săptămâni", la Washington şi şi-a exprimat "optimismul foarte prudent" privind şansele de succes ale noului proces.
Netanyahu şi-a reafirmat duminică intenţia de a supune unui referendum orice tip de acord care ar putea fi încheiat cu palestinienii.
Peste jumătate dintre israelieni sunt dispuşi să susţină un acord de pace cu palestinienii în cadrul unui referendum, potrivit unui sondaj publicat miercuri, transmite Mediafax.
Aproximativ 55% dintre israelieni ar susţine un acord de pace pe care ar reuşi să-l negocieze premierul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce 25% s-ar opune, iar 20% sunt încă nehotărâţi, potrivit unui sondaj publicat de Haaretz.
Printre cei 55% care ar vota în favoarea u