Madeleine Dina. Piesa dvs. Celula reia şi combină cu destulă abilitate teme pe care dramaturgia dintotdeauna, dar mai ales din secolul XX le-a speculat, găsindu-le ofertante şi potrivite pentru publicul acelei dar şi acestei epoci. Daţi atenţie decorului, costumelor pînă la detaliu, ceea ce e un pic demodat, dar arată că vă vizualizaţi piesa în ipostaza de spectacol şi credeţi în ea, ceea ce e bine.
Acţiunea se desfăşoară într-o celulă cu pereţi de piatră. Pe peretele din mijloc
se vede o fereastră îngustă, cu zăbrele, la mare distanţă faţă de podea. Lumina nu
pătrunde pe acolo, cade de undeva din tavan, artificială şi rece. În stânga scenei este
vizibilă o uşă grea din lemn, cu ţinte de fier.
Cei trei – Equites, Secutor si Thracian – sunt îmbrăcaţi în tunici pâna la
genunchi, simple, din pânză de in şi au picioarele goale.
Celula e lipsită de orice piesa de mobilier, cu excepţia a trei saltele aruncate
pe jos, două în partea dreaptă şi a treia în stânga, la o distanţă respectabilă de
celelalte.
Numeroase piese au speculat asupra universului restrîns la o încăpere sau două, angoasele personajelor fiind evident sporite. Cel mai simplu de rezolvat adunarea împreună a unor eroi cu înţelegere contrară a unei situaţii este punerea lor într-o închisoare sau, mai subtil, într-o cameră din care nu pot ieşi fiind opriţi de lege (12 oameni furioşi – juraţi strînşi la deliberare). Modelul cel mai celebru este desigur Cu uşile închise de Sartre unde personajele sînt moarte şi încarcerate pentru ispăşirea prin ceilalţi. Aparent, cei trei bărbaţi din piesa dvs. sînt nişte rebeli din timpul antichităţii, care au fost închişi pentru revolta lor. Fireşte că au avut motive diferite şi le confruntă în mod destul de violent, fără a renunţa însă la gîndul evadării. Situaţie credibilă.
O lovitură de teatru
