Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universitatea de Vest vânează “picații” de la Medicină. Vezi câți candidați se bat pentru 958 de locuri

Publicat in Press Alert, miercuri 24 iulie 2013 ·

Sute de părinţi îşi aşteptau, în această dimineaţă, odraslele, care visează să devină salvatori de vieţi în faţa celor trei facultăţi din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara. La fel ca în anii precedenţi, absolvenţii de liceu s-au înghesuit să îşi depună dosarele la Universitatea de Medicină, însă, astăzi, trebuie să treacă cu brio peste probele examenului de admitere pe care le susţin până la ora 13:00. Emoţiile sunt cu atât mai mari cu cât nu mai puţin de 2.415 candidaţi se bat pe 958 de locuri, dintre care doar 415 sunt bugetate. Dorica Duşan, din Brad, judeţul Hunedoara, a venit să-şi susţină fiica, Andreea, care speră că va intra la Facultatea de Farmacie. “S-a pregătit mult ca să intre la facultate. Astăzi susţine două probe scrise la Chimie Organică şi la Biologie. Sper că o să se descurce şi o să intre la fără taxă. În cazul în care nu obţine o notă de trecere, am depus dosarul şi la specializarea Asistent Farmacist, doar asta îi place să facă”, ne-a spus mama lui Andreea.

Cei 2.400 de candidaţi vor afla ce notă au obţinut pe loc pentru că subiectele sunt grilă, în jurul orei 13.00, iar până cel târziu la ora 17.00 vor şti dacă au fost admişi la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara. La Facultatea de Medicină cei 958 de candidaţi susţin, astăzi, probe scrise la Biologie şi Chimie, însă sunt locuri doar pentru 418. La Facultatea de Medicină Dentară doar ce mai buni 100 de candidaţi din cei 364 înscrişi care vor lua note mari la proba scrisă la Biologie şi Chimie, plus la o probă practică vor fi admişi, iar la Facultatea de Farmacie, cei 280 de candidaţi au susţinut examene la Chimie Organică şi Biologie, însă doar 95 vor fi admişi.

Cei aproape 1.500 de candidaţi care nu vor reuşi, astăzi, să intre la Universitatea de Medicină mai au timp până vineri să se înscrie la una dintre facultăţile din cadrul Universit

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 9 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 3 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 8 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Emisiunile zilei joi, 10 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 8 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 7 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Premierul Ilie Bolojan cere reducerea deplasărilor externe

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Potrivit unui comunicat transmis de Guvern. pri

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 4 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

19°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

17°
joi

16°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°