Aproape jumătate dintre cadrele didactice, 26 din 56, care s-au prezentat la examenului naţional de definitivare în învăţământul preuniversitar au promovat, cei mai mulți fiind profesori de Limba și literatura română, Educație fizică și sport sau Psihopedagogie specială, precum și educatoare.
Dintre candidaţii care au reuşit să promoveze examenul, doar doi au obținut nota 10, cele mai multe note obţinute fiind între 8 şi 8,49. În urma acestui examen, cadrele didactice care au promovat examenul naţional de definitivare au dobândit dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.
Candidaţii care s-au prezentat examenul de definitivare au avut de susținut două probe. Prima, care s-a desfăşurat în perioada ianuarie – iunie, a constat în susţinerea a două inspecţii speciale la clasă şi a avut caracter eliminatoriu. Cei care au reuşit să se califice, au susținut o probă scrisă pe data de 18 iulie. Potrivit calendarului de examen, între 23 şi 24 iulie candidaţii vor putea depune contestaţii la centrele de examen, soluţionarea acestora urmând să se realizeze în intervalul 25 – 26 iulie. Pe data de 27 iulie se vor afişa rezultatele finale.
Începând de anul acesta, Ministerul Educației Naționale a decis ca nota minimă de promovare a examenului naţional de definitivare în învăţământ să fie 8 şi nu 7. De asemenea, MEN a fost acordat dreptului de a participa la acest examen şi debutanţilor cu un an vechime la catedră.
Aproape jumătate dintre cadrele didactice, 26 din 56, care s-au prezentat la examenului naţional de definitivare în învăţământul preuniversitar au promovat, cei mai mulți fiind profesori de Limba și literatura română, Educație fizică și sport sau Psihopedagogie specială, precum și educatoare.
Dintre candidaţii care au reuşit să promoveze examenul, doar doi au obținut nota 10, cele mai multe note obţinute fiind între