Au început cursurile la Universitatea de vară de la Balvanyos şi Băile Tuşnad unde au fost invitaţi mai mulţi oameni politici importanţi din Ungaria, printre ei însuşi premierul Viktor Orban. Cea de-a 24-a ediţie a acestei manifestări, cu deviza „Tusvanyos 24 - Timpul nostru!”, a fost deschisă miercuri de secretarul de stat în Ministerul de Externe al Ungariei, Zsolt Nemeth, invitat obişnuit al evenimentului.
Acesta a declarat că „regionalizarea, drapelul Ţării Secuilor şi Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş“ sunt probleme care ţin de democraţie. Guvernul Ungariei va sprijini toate doleanţele formulate de comunitatea maghiară din Transilvania pentru că aşa îl obligă Constituţia Ungariei, a spus Zsolt Nemeth, iar România, un stat democratic, ar trebui să dea curs solicitărilor reprezentanţilor legitimi ai minorităţilor, dacă acestea nu contravin legilor.
Secretarul de stat s-a referit şi la criza economică, spunând că ţara sa tratează cu succes efectele iar „soluţia pe termen lung se poate defini prin programul Europa Creştină” şi prin valori ca „munca, familia, comunitatea şi respectful faţă de tradiţie“. Potrivit lui Nemeth Zsolt, rezultatul cel mai important al politicii externe a Ungariei îl reprezintă crearea condiţiilor „coexistenţei paşnice“, ofertă care a fost făcută de Guvernul de la Budapesta şi din România.
Politica naţională maghiară
La rândul său, vorbitor la deschidere, preşedintele PPMT, Toro T. Tibor, a declarat că „problema autonomiei va fi şi în acest an subiectul forte în cadrul Universităţii de Vară Tusvanyos“, dar nu vor fi ocolite teme precum politica naţională maghiară sau Iniţiativa Civică Europeană. De la deschidere au lipsit premierul maghiar Semjén Zsolt şi preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu. În următoarele patru zile vor fi dezbătute zeci de tematici în cele 24 de corturi ridicate