O VARĂ INDIANĂ

Nu-i foarte uşor

să ajungi la simplitate. Calci zilnic,

striveşti

cu ştiinţa sau cu neştiinţa,

mii de triunghiuri, aureole, cercuri, sfere -

e plin de ele

spaţiul dintre îngerii

care se-nghesuie să te păzească,

încât nici nu-ţi dai seama

dacă ce-auzi, cumva în surdină,

e scârţâitul nisipului de aur

sau micul freamăt cam speriat,

de aripi şi de odăjdii sfinte.

Puţin credincioşii

îşi curăţă ghetele de-un noroi galben,

„Parcă ai mai slăbit puţin, de când nu ne-am văzut,

te-ai mai maturizat“ – zice Bacovia.

„Da, seamăn, se pare,

tot mai mult cu o linie,

Au fost de curând prin mine, Au făcut curăţenie,

se apropie, doar, Sărbătoarea“.

Ziua e clară lângă noi, aud cum mai cade

o nucă pe acoperişul de ardezie,

pune punct oare cărei fraze?

Animale noi se învechesc prin tufişuri,

dar mâine va fi mâine.

În vara asta a mea, indiană,

frunzele arţarilor roşii, canadieni, -

s-au românizat şi ei, se pare,

căzând în sângele meu.

EXCLAMAŢII

O, marea oboseală

dintre două linii paralele!

O, drama bătrânelor linii

care-au uitat ce-i iubirea

din cauza distanţei mereu legale

a contemplării!

CERC

În vuietul confuz,

în întunericul analfabet,

am încercat

să desenăm

foarte tăcuţi

şi abia pâlpâind,

un cerc.

Nu-i va fi uşor.

Ne doare, de pe acum,

sufletul.

A R L E S I A N A

Ca arcurile din bolţile gotice, de piatră,

e-ncovoiată şi ea.

Singură.

Împinge încet, pe masa altarului,

spre picioare însâ