Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festivalul șahului din Arad revine: participare record la Open-ul din 2013

Publicat in Glasul Aradului, joi 25 iulie 2013 ·

Pentru al şaselea an la rând, Aradul devine Capitala şahului românesc. Arad Open a ajuns la ediţia 2013 şi, cu două săptămâni înainte de start, organizatorii anunță un număr record de participanți: peste 300! Jucătorii vin din 18 țări, printre care: România, Ungaria, Italia, Germania, Danemarca sau Islanda.

Arad Open e împărțit, ca și în anii trecuți, în întrecerea principală și cea a copiilor. Noutatea vine în competiția celor mici, căreia i s-a adăugat o categorie nouă, cea sub 16 ani.

Turneul principal e programat între 3 și 9 august, nouă Mari Maeștri și 19 Maeștri Internaționali confirmând până acum prezența. Printre numele importante figurează câștigătorul ultimelor două ediții, maghiarul Balogh Imre (22 de ani), dar și marele maestru din Serbia Dusan Popovici (30 de ani), favoritul principal al turneului. România îl propune printre protagoniști pe marele maestru Andrei Murariu.

Cei mai promițători juniori din România vor fi la Arad pentru întrecerile copiilor, cele trei categorii (Sub 8 ani, sub 10 ani și sub 16 ani) urmând să se desfășoare în „deschiderea” Open-ului principal, mai exact în perioada 31 iulie – 3 august. Și aici vorbim de participare internațională, fiind prezenți copii din cinci țări.

Arad Open 2013 are loc la Palatul Cultural din Piața George Enescu.

Pentru al şaselea an la rând, Aradul devine Capitala şahului românesc. Arad Open a ajuns la ediţia 2013 şi, cu două săptămâni înainte de start, organizatorii anunță un număr record de participanți: peste 300! Jucătorii vin din 18 țări, printre care: România, Ungaria, Italia, Germania, Danemarca sau Islanda.

Arad Open e împărțit, ca și în anii trecuți, în întrecerea principală și cea a copiilor. Noutatea vine în competiția celor mici, căreia i s-a adăugat o categorie nouă, cea sub 16 ani.

Turneul principal e programat între 3 și 9 august, nouă Ma

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump a refuzat provocarea lui Harris privind o dezbatere la CNN

News.ro acum 7 ore
Donald Trump a refuzat sâmbătă o nouă dezbatere cu vicepreşedintele Kamala Harris înainte de alegerile prezidenţiale din Statele Unite, la câteva ore după ce echipa de campanie a candidatei democrate a declarat că aceasta a acceptat o confruntare cu

Franţa are un nou guvern, după săptămâni de tergiversări. Cine face parte din cabinetul lui Michel Barnier

HotNews acum 7 ore
Noul guvern francez condus de premierul Michel Barnier a fost anunţat în cele din urmă sâmbătă seară, după săptămâni de tergiversări, cu un executiv format din 39 de miniştri a cărui primă sarcină va fi să adopte bugetul, scriu AFP și Agerpres. Jean

Rusia pregătește atacuri împotriva instalațiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, avertizează Kievul

Ziare.com acum 8 ore
Moscova se pregăteşte să efectueze lovituri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei Andrii Sibiha, sâmbătă 21 septembrie. "Conform serviciilor de informaţii ucrainene, Kremlinul

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum 8 ore
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum 10 ore
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 12 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum 10 ore
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 10 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Bilanţul ajutoarelor de stat pentru sinistraţii din Galaţi. Peste 110 tone de alimente, distribuite

Mediafax acum 11 ore
Consiliul Judeţean Galaţi a prezentat bilanţul provizoriu al ajutoarelor de stat acordate sinistraţilor din comunele gălăţene inundate. Până în prezent au fost distribuite peste 110 tone de alimente şi 212.000 litri de apă. În zona calamitată au mai

Ninsori abundente în Africa de Sud. În unele zone zăpada are doi metri şi drumurile sunt blocate

Mediafax acum 14 ore
Mai multe drumuri din Africa de Sud, înclusiv una dintre principalele autostrăzi ale ţării, sunt blocate din cauza ninsorile abundente. În unele zone zăpada are doi metri. Este vorba despre un fenomen rar, mai ales în ceea ce priveşte intensitatea s

Vremea

București
acum

16°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/29°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/22°
lun.

18°/24°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/24°
Timisoara
acum

dum.

8°/25°
lun.

13°/27°
mar.

14°/27°
mie.

17°/21°