Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Isărescu:"Singurul lucru pe care bancherii îl acceptă ca garanţie din vinăria mea sunt cisternele de vin"

Publicat in Capital, miercuri 24 iulie 2013 ·

Singurul lucru pe care bancherii îl acceptă din vinăria mea, ca garanţie, sunt cisternele de vin, a declarat, miercuri, într-o conferinţă referitoare la perspectiva economică a României, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR).

"Ştiţi că sursa mea principală de formaţie, de jos, de la bază o constituie o vinărie mică. Singurul lucru pe care onoraţii bancheri îl acceptă ca garanţie din acea vinărie sunt cisternele de vin. I-am şi întrebat: “Păi, ce faceţi cu ele, la o adică?” Deci produsul circulant, vinul îmbuteliat, nu-l iau, zic că dispare. Păi foarte bine, eu am încredere că ţin banii la voi dar voi chiar nu aveţi deloc o brumă de încredere că nu mă apuc să vând vinuri fără să fug cu el? Aşa s-a întâmplat nu ştiu unde cu nişte ulei, mi-a povestit un domn preşedinte, şi nu mai poate să ia produsul finit", a spus Isărescu.

Potrivit acestuia, în garanţie banca i-a luat cisternele.

"Ce face el cu cisternele? Le taie, le scoate precum cu furnalele Bancorexului de la sfârşitul anilor '90? Dacă îl întrebi pe cel de jos, nu pe cel de sus, adică nu pe preşedinte, pe director, zice normele Băncii Naţionale. Mă duc la domnul Cinteză (Nicolae Cinteză - şeful Direcţiei de Supraveghere din BNR n.r.) sau la Direcţia noastră şi întreb dacă au făcut astfel de norme. Nu domnule, ei şi le fac, noi doar le validăm. Aşa se învârte problema şi la mijloc nu este decât o lipsă de încredere. Capitalul firmei la care sunt şi eu acţionar este de vreo două ori mai mare decât maximul creditului circulant pe care pot să îl iau, considerând că acel capital nu contează. Cisternele sunt cea mai puţin importantă parte din unitatea de producţie, nu pământul, chiar dacă via este nouă, nici capacitate productivă, nici cash flow, nici business, numai o garanţie reală relativ dubioasă", a precizat şeful BNR.

Sursa: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)

News.ro acum 41 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR Party), una dintre cele mai influente formaţiuni de pe scena politică europeană actuală, în cadrul unui congres organiza

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 18 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 36 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum 39 minute
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 4 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

UPDATE - Sute de poliţişti în stradă, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt / Ministerul Finanţelor, pichetat - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraş

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°