În urmă cu un an cineva din Olanda a venit cu maşina la Satu Mare. La întoarcere s-a oprit la Oradea şi, cu indignare, ne-a povestit că din Olanda până în România nu a văzut atâtea nereguli şi agresivitate din partea conducătorilor auto câte a constatat pe ruta Oradea – Satu Mare şi înapoi. Ne-a întrebat dacă aici nimeni nu supraveghează sau îi verifică pe cei care circulă pe drumurile publice. Am încercat să explic că avem tradiţie în domeniu. România a fost printre primele ţări din Europa care a instituţionalizat verificarea aptitudinii conducătorilor auto. Este adevărat că metodologia este mai puţin concretă decât acum 30 de ani, dar avem Ordinul comun elaborat de Ministerul de Interne, împreună cu ministerele Sănătăţii şi Transporturilor, şi chiar se fac verificări în acest sens. Olandezul a spus: „Da? Eficienţa nu se vede“. De acest eveniment mi-am adus amint Publicitate e de curând, când am studiat statisticile triste privind accidentele de circulaţie. Având ceva experienţă în domeniul examinărilor medicale sunt convins că politica sanitară şi instituţiile sanitare au o responsabilitate inclusă privind evaluarea persoanelor avizabile să conducă autovehicule, respectiv elaborarea unor norme clare, respectabile privind procedura medico-psihologică de supraveghere a participanţilor, în calitate de amatori sau profesionişti, la siguranţa circulaţiei. Sistemul de verificare în acest domeniu este în impas de 10–12 ani. Nesiguranţa a fost accentuată în urma Ordonanţei de urgenţă 8/2013 care a desfiinţat practic unităţile medicale şi laboratoarele psihologice specializate în acest domeniu care funcţionau în cadrul Ministerului Transporturilor. Până în prezent, deşi au fost propuse măsuri cu scop de reorganizare şi îmbunătăţire a verificărilor aptitudinilor celor care participă direct la circulaţie, ele nu au fost aplicate. Aspectele medico-psihologice î