Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un microbuz cu pasageri români s-a răsturnat pe o autostradă, în Marea Britanie. Cel puţin trei persoane sunt rănite grav

Publicat in Antena 3, miercuri 24 iulie 2013 ·

Un microbuz în care se aflau nouă cetăţeni români s-a răsturnat pe o autostradă din Marea Britanie, trei persoane fiind grav rănite în accident, relatează presa britanică, citată de Mediafax.

Potrivit BBC, accidentul a avut loc miercuri dimineaţă în zona Old Basing, pe Autostrada M3, care face legătura între Londra şi oraşul Southampton (sud).

Şoferul microbuzului, în care se aflau nouă turişti români, a pierdut controlul asupra vehiculului după explozia unei anvelope. Microbuzul a pătruns pe contrasens rupând balustrada de siguranţă şi s-a răsturnat. Doi pasageri au fost aruncaţi din maşină din cauza impactului.

În total, trei români sunt în stare critică, a comunicat poliţia din regiunea Hampshire. Celelalte şase persoane, inclusiv doi copii, au suferit răni moderate. Toţi răniţii au fost transportaţi la Spitalul General din Southampton.

Numeroase ambulanţe şi elicoptere s-a deplasat la locul accidentului, anunţă site-ul publicaţiei Little Hampton Gazette.

Traficul este blocat pe un sens în zona producerii accidentului, iar şoferilor li s-a recomandat să evite acel segment de autostradă.

Citeşte mai multe despre: accident marea britanie microbuz rasturnat microbuz rasturnat marea britanie accident microbuz romani accident Old Basing Hampshire

Un microbuz în care se aflau nouă cetăţeni români s-a răsturnat pe o autostradă din Marea Britanie, trei persoane fiind grav rănite în accident, relatează presa britanică, citată de Mediafax.

Potrivit BBC, accidentul a avut loc miercuri dimineaţă în zona Old Basing, pe Autostrada M3, care face legătura între Londra şi oraşul Southampton (sud).

Şoferul microbuzului, în care se aflau nouă turişti români, a pierdut controlul asupra vehiculului după explozia unei anve

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 44 minute
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 2 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 54 minute
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Daniel Zamfir, replică pentru Raluca Turcan: „Trebuie să ai mare tupeu după ce ai comis-o grav cu coiful dacic să îndrăznești să ai păreri”

Gandul acum 3 ore
Senatorul PSD Daniel Cătălin Zamfir i-a dat replica deputatul PNL Raluca Turcan care a spus că a criticat reacțiile PSD cu privire la pachetul de măsuri pentru care Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea. „În goana după coiful dacic, Raluka a lua

Fructele românești care sunt mai IEFTINE în Marea Britanie decât în unele magazine din țara noastră. „Ne merităm soarta”

Gandul acum 29 minute
Afinele românești au ajuns pe rafturile celui mai mare lanț de supermarketuri din Regatul Unit, Tesco iar delicioasele fructe se vând la prețuri chiar mai mici decât cele practicate de unele lanțuri de retail din țara noastră. „Blueberries (afine) d

Vremea

București
acum

30°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/36°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/36°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°