Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reghecampf: Nu suntem favoriţi în meciul cu Dinamo Tbilisi

Publicat in Mediafax, miercuri 24 iulie 2013 ·

Antrenorul echipei Steaua, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, miercuri, că formaţia pe care o pregăteşte nu porneşte ca favorită în "dubla" cu Dinamo Tbilisi (Georgia), contând pentru turul trei preliminar al Ligii Campionilor.

"Dinamo este o echipă foarte bine aşezată, care se apără foarte bine şi pleacă foarte bine pe contraatac. Acest lucru l-am văzut la meciul amical cu Şahtior, dar aceste meciuri sunt altceva. Nu seamănă un meci de Liga Campionilor cu vreun alt meci. Depinde foarte mult de forma din ziua respectivă. Cred că echipa cel mai bine pregătită va câştiga meciul respectiv. Nu cred că există o echipă favorită, dar în momentul de faţă avem şanse egale", a spus Reghecampf, la DigiSport.

Întrebat dacă formaţia gruzină are un avantaj pentru că este pregătită de Duşan Uhrin Junior, care a antrenat în România formaţiile FC Timişoara şi CFR Cluj, Reghecampf a răspuns: "Duşan Uhrin nu cunoaşte echipa Stelei de anul trecut sau cea de anul acesta. Echipa Stelei s-a schimbat enorm de când el antrena în România, dar el are un avantaj că ştie fotbalul românesc."

Laurenţiu Reghecampf crede că mijlocaşul Nicuşor Stanciu poate ajunge jucător de bază în echipa naţională, deoarece prima reprezentativă duce lipsă de fotbalişti de profilul său. "Nicuşor deja este un fotbalist mare, dar mai are mult de muncit. Eu sunt sigur că va ajunge la echipa naţională şi va ajunge numărul 10 de care avem nevoie. Sper pentru el să continue ceea ce am început în această vară şi sunt convins că va deveni viitorul echipei naţionale. Cred că are calităţile necesare pentru a deveni numărul 10 al echipei naţionale, iar în momentul de faţă nu avem jucători cu calităţile lui Nicuşor Stanciu", a explicat Reghecampf, care este convins că atacantul italian Federico Piovaccari va înscrie zece goluri până în iarnă.

Echipa Steaua va întâlni formaţia Dinamo Tbilisi (Georgia)

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un deputat ucrainean acuzat de corupţie a fugit în România și a cerut azil. Ce șanse are să fie extrădat

Ziare.com acum 2 ore
Deputatul ucrainean, Andrei Odarcenko, din partidul preşedintelui Volodimir Zelenski, a fugit în România. Acuzat de corupţie la Kiev, el a cerut azil la Bucureşti. Andrei Odarchenko, în vârstă de 45 de ani, a fost acuzat în noiembrie 2023 de Biroul

Doctorița din Suceava acuzată că a luat mită de la aproape 300 de bolnavi de cancer, condamnată la închisoare cu executare

HotNews acum 4 ore
Anca Ababneh Dumitrovici, fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia anunțată azi de Curtea de Apel Suceava este definitivă. În primă instanță, Tribunalul Suceava îi dăduse

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la conferinţa „National Security Dialogue” din Elveţia: Vreau să pledez în faţa dumneavoastră pentru o Mare Neagră liberă şi deschisă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a participat luni la conferinţa „National Security Dialogue” organizată de Pepperdine University şi The Heritage Foundation, din SUA în care a transmis că suportul pentru Ucraina trebuie să continue şi să creas

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 25 minute
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 5 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum o ora
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

Vremea

București
acum

24°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

14°/25°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

20°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°