Intrarea în zona euro reprezintă, astăzi, un coşmar dacă nu există instrumente de ajustare şi un minimum de competitivitate, în caz contrar rişti să mori cu euro în braţe, a declarat, miercuri, într-o conferinţă referitoare la perspectiva economică a României, Daniel Dăianu, prim-vicepreşedinte în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), citat de AGERPRES.
'Trebuie să intrăm în zona euro, dar ai nevoie de instrumente de ajustare, după cum spunea şi doamna Lagarde /Christine Lagarde, directorul Fondului Monetar Internaţional, n.r./. A fi în zona euro, astăzi, este un coşmar dacă nu ai acel minimum de competitivitate să rezişti şi dacă nu ai instrumente de ajustare. Altfel, rişti să mori cu euro în braţe. În ceea ce priveşte ajustarea, aş vrea să introduc o nuanţă: părerea mea că o ajustare absolut necesară care te salvează nu este atacul la democraţie. Atacul la democraţie este legat de rădăcinile care au fost puse să te duci către un asemenea dezechilibru enorm', a afirmat Dăianu.
Potrivit economistului, în prezent, băncile sunt necapitalizate, multe modele de business de prăbuşesc, iar România are un sistem de intermediere financiară 'stricat'.
'Băncile sunt necapitalizate, nu au capital, iar în context global se prăbuşesc modelele de business, modelele după care v-aţi luat riscurile. Acestea sunt probleme de ansamblu care ne vor guverna viaţa în perioada următoare. Avem un sistem de intermediere financiară stricat şi spun asta inclusiv bancherii centrali. Nu am absolut nimic cu băncile. Suntem, totuşi, o economie slabă în ceea ce înseamnă Uniunea Europeană, deşi am avut o convergenţă şi au crescut veniturile. Vorbim de cazuri de sărăcie şi ne uităm la mediul rural din România (...) Deficitele de cont curent din 2010-2011 nu au fost, în principal, din cauza execuţiilor bugetare, ci a fost îndatorare privat